Coltul Colectionarului

„Munții noștri” este numele unei colecții de lucrări, din domeniul geografiei României, dedicate aprofundării cunoștințelor referitoare la diferite regiuni montane din interiorul granițelor noastre.
Odată cu publicarea acestei colecții au fost scoase pe piața de carte din România multiple volume dedicate analizării geografiei țării.

Inițiativa creării acestei colecții a aparținut editurii Tineretului care a publicat și comercializat lucrări despre diferite regiuni geografice ale mediului înconjurător românesc încă din perioada 1967.

În ciuda eforturilor editoriale ale editurii Tineretului, demersul acesteia a fost unul disparat, astfel încât lucrările incluse în cadrul colecției „Munții noștri” aveau ca simplu scop informarea și documentarea asupra unor realități ale spațiului geografic românesc.

Ulterior publicării volumelor colecției, acest demers editorial a fost continuat, structurat, sistematizat și chiar ușor modificat de către editura Sport-Turism.

Pornind de la aceste considerente, editura Sport-Turism și-a propus să ofere publicului de cititori nu doar volume pur informaționale de analizare a caracteristicilor unui peisaj montan, a unei zone geografice din spațiul românesc, ci lucrări al căror principal scop era acela de a servi drept ghiduri turistice.

Acestor lucrări le-a fost astfel asociată și o finalitate turistică, pentru a răspunde unei nevoi intens resimțite în perioada comunistă, de către populația din acea vreme și anume aceea de a călători, descoperind noi atracții turistice, ținuturi virgine, necunoscute și sălbatice, rareori explorate până în acel moment.

Astfel, într-o vreme dominată de regimul comunist, într-o perioadă în care granițele erau închise populației, editura Sport-Turism a publicat și comercializat numeroase lucrări cu o finalitate multiplă.

Pe de o parte, aceste volume aveau rolul de a le oferi un material educațional și de studiu geografilor, profesorilor și elevilor/studenților acestora, iar pe de altă parte, toate aceste lucrări aveau și rolul de a răspunde cerințelor turistice ale publicului larg de cititori.

Printre titlurile incluse în cadrul acestei colecții figurează lucrări precum: „Munții Cindrel – ghid turistic” (1983), „Munții Semenic – ghid turistic” (1990), „România pitorească” (1967), „Suhard” (1983), „Tarcău” (1987) și titlurile nu se opresc aici.

Pornind de la o realitate social-politică a unui regim dictatorial, colecția „Munții noștri” s-a bucurat de un real succes în epocă, acest aspect fiind dovedit prin faptul că volumele colecției au continuat să fie publicate și comercializate chiar și după Revoluția din 1989.

Colecția, cuprinzând un număr de peste cincizeci de volume, a fost publicată de editura Sport-Turism în perioada 1974-1992, promovând în paginile tuturor acestor lucrări redescoperirea unor peisaje montane ale ținuturilor natale, dezvoltarea turismului montan național și aflarea unor ținuturi inedite, cu peisaje spectaculoase, pline de mister și aer de legendă.

Cărțile incluse în colecție amintesc publicului de cititori și posibili turiști avantajele pe care le presupune vizitarea unor zone geografice precum munții Bucegi, Făgăraș, Parâng, Retezat, Giurgeului, masivul Iezer-Păpușa, Piatra Craiului, Piatra Mare, munții Cindrel, masivul Ceahlău, munții Buzăului, masivul Ciucaș, munții Căpățânii, masivul Hășmaș, munții Aninei, Codru-Moma, Pădurea Craiului, Rodnei, Vâlcan, Perșani, Postăvaru, Semenic, Retezat, masivul Suhard, munții Rarău, Cindrel, Nemira, Poiana Ruscă, Baiului, masivul Ciucaș, munții Parâng, Șureanu, Harghita, Obcinele Bucovinei, Cozia, Măcin, Bârgău, Tarcău, munții Latoriței, Gutâi, Vrancei, și multe altele.

Articol scris de Alexandra Pusca

Cuprinzând un număr important de volume, colecția „Roman istoric” este titlul următorului articol care va fi postat pe blog.

Editura: Pentru Literatura Universala
Anul publicarii: 1968
Nr. volume: 2
Nr. pagini: 479 422
Limba: Romana

Publicat pe foiletoane între 1875 – 1877, romanul rus „Anna Karenina” este unul în care viaţa de familie reprezintă un nucleu al societăţii. Lev Tolstoi scoate în evidenţă trăsături de o mare profunzime psihologică, frământări umane diferite de la un personaj la altul, în aşa fel încât surprinde toate aspectele importante ale vieţii.

Tolstoi prezintă în paralel două relaţii de iubire: pe de o parte cea a contelui Vronski cu Anna, soţia lui Karenin şi pe de altă partea iubirea dintre Kitty şi Levin. Cele două poveşti de iubire, ilustrate în detaliu pe parcursul celor două romane, sunt total opuse. Prima este o iubire vinovată dintre doi amanţi, cu remuşcări, reveniri şi condamnată de societatea de atunci, la fel poate ca în societatea de acum. Cea de a doua relaţie este una obişnuită dintre doi prieteni, apoi doi iubiţi ce devin soţ şi soţie sub consimţământul părinţilor şi familiei, în general.

Cu totul desăvârşit este stilul autorului care surprinde atât de delicat şi fin fiecare detaliu, fiecare personaj în parte, fiecare decor în care se consumă acţiunea. De asemenea sentimentele sunt descrise profund, în aşa fel încât cititorul poate considera că ia parte la scenă. Ura, dragostea, gelozia, dorinţa, suferinţa, mila, remuşcarea conturează viaţa personajelor şi incită cititorul la a descoperi mai mult. Interesant este modul în care le este influenţată viaţa intimă a personajelor, ceea ce le hotărăşte în definitiv şi soarta.

Levin este personajul prin ochii căruia se aduce la cunoştinţă pe parcursul romanului problemele sociale care descriu societatea de atunci. Astfel, el e într-o continuă căutare de idei pentru a redresa nobilimea şi se luptă pentru a găsi o cale comună de a se înţelege mujicii cu moşierii. Totuşi atât de profund este implicat în această problemă şi atât de mult îl acaparează încât ar fi în stare să îşi ia şi viaţa.

„Toate familiile fericite seamănă între ele, fiecare familie nefericită e nefericită în felul ei”. Pe acest principiu e ţesută viaţa cu dragostea şi totodată tragedia prin care trece personajul principal, Anna Karenina, ce îşi lasă soţul şi copilul pentru a trăi o iubire pătimaşă alături de tânărul cont Vronski. Numai că această alegere îi aduce şi nefericirea.

Articol scris de Martha Crisean

Editura: Tineretului
Anul publicarii: 1967
Nr. volume: 3
Nr. pagini: 405 405 428
Limba: Romana

Desi opera lui Karl May este vasta si oricare dintre cartile sale (precum “Old Surehand”, “Testamentul incasului”, “Comoara din Lacul de Argint”, “Canada Bill”) asigura o lectura savuroasa, „Winnetou” este, poate, cel mai complex roman al scriitorului german. Aparuta în 1878, cartea a fermecat generatii întregi, care au îndragit instantaneu personajele pline de caracter ce populeaza lumea Vestului Salbatic american, vazuta de Karl May.

Winnetou este numele personajului principal, cunoscut ca si capetenie a apasilor Mescalero. Cititorul patrunde în spectaculoasa si înca neexplorata lume a Vestului Salbatic odata cu Old Shatterhand, „fata palida” venita din Vechiul Continent ca sa cunoasca o noua lume.

Lectura pare o autobiografie, în momentul în care autorul, naratorul si personajul reprezinta una si aceeasi persoana. Totusi, desi Karl May a calatorit deseori în Vestul Salbatic si a intrat în contact cu „pieile rosii”, el nu a trait efectiv toate aventurile descrise în roman, ci a preluat unele istorisiri de la „westmenii” pe care i-a întâlnit.

Punctul de plecare al cartii este constituit de conflictul dintre omul alb (sau „fata palida”) si omul rosu (sau „pielea rosie”). Acesta reprezinta si contextul în care se desfasoara actiunile personajelor. Oamenii albi sunt priviti, în general, ca niste intrusi în existenta seculara a amerindienilor, iar civilizatia nu este vazuta cu ochi buni de catre stapânii legitimi ai preeriilor, „pieile rosii”. Protagonistul alb al romanului, numit Charlie de americani si Old Shatterhand de oamenii Vestului, patrunde în lumea indienilor nord-americani ca topograf la construirea caii ferate – „drumul calului de foc”. Inevitabil, intra în contact cu „pieile rosii”, iar aceste interactiuni nu sunt lipsite de pericole, amenintari, demonstratii de curaj, cinste si prietenie. Old Shatterhand urmeaza un drum initiatic, de la novice, la expert în tainele Vestului, însa adevarata sa schimbare se produce în momentul în care face cunostinta cu tânărul Winnetou, viitoarea capetenie a apasilor, corespondentul rosu al omului alb, în privinta similitudinii personalitatilor.

Desi împrejurarile initiale sunt potrivnice închegarii unei prietenii între Old Shatterhand si Winnetou, acestia devin, în cele din urma, frati de cruce. Din acest moment, ei lupta împreuna pentru armonia dintre oameni, pastrarea dreptatii, afirmarea curajului si barbatiei, apararea celor slabi. Pe de o parte, Winnetou trebuie sa îsi îndeplineasca sarcinile de capetenie a tribului de indieni si sa razbune moartea tatalui si a surorii lui, ucisi de o fata palida. Pe de alta parte, Old Shatterhand nu poate renunta la lumea oamenilor albi, iar viata lui se împarte între civilizatia euro-americana si apasi. Prietenia adevarata este cea care îi face pe cei doi sa se regaseasca dupa lungi perioade de despartire si dupa aventuri ce se tin lant.

Romanul abunda în actiune si suspans. Winnetou si Old Shatterhand nu sunt singuri niciodata, ei se pot bizui pe oameni de nadejde, „westmeni” încercati sau alti sefi de trib. Câteva figuri legendare din paginile cartii sunt: Inciu-Ciuna, Old Firehand, Old Death, Sans Ear, Sam Hawkins si altii. Fiecare dintre ei vine cu o poveste a sa si cu o experienta de viata palpitanta, care constituie scânteia unei noi aventuri pentru prietenii nostri. De cele mai multe ori, o întâmplare nefericita i-a determinat sa apuce pe calea Vestului Salbatic, din dorinta de razbunare, însa împrejurarile le demonstreaza tuturor ca doar Dumnezeu (sau Mannitou, sub denumirea indiana) are puterea de a face dreptate. Fortele raului sunt biruite de valorile umane, iar personajele negative dispar pe rând din peisaj.

Karl May reuseste sa construiasca scene narative cu mare impact. Firul epic este unul foarte cursiv, actiunea captivanta se remarca prin dinamism si suspans. Cititorul va fi atât de prins de lectura, încât va avea impresia, realmente, ca poposeste la un foc de tabara, ca simte mirosul labelor de urs fripte sau a coapselor de bivolita, ca respira aerul tare de preerie. Cititorul va trai emotiile personajelor cu intensitate maxima, va tresari la ciocnirile iminente dintre triburi, va simti adrenalina incursiunilor de recunoastere a teritoriului inamic sau a vânatorilor de ursi.

„Winnetou” este un roman pentru toate vârstele, deoarece oricine îsi poate cultiva afinitatea pentru Vestul Salbatic si pentru eroii sai. Mai mult decât atât, personajele principale
sunt caractere exemplare, sunt adevarati inovatori în lumile lor. Winnetou are dorinta arzatoare de a se ridica deasupra conditiei sale de „om rosu”, de a patrunde tainele civilizatiei si de a implementa valorile în tribul sau. Old Shatterhand este un explorator, dar si un artizan; el îl modeleaza pe prietenul sau rosu, învatând, în acelasi timp, o lectie importanta despre diversitate si toleranta. Amândoi protagonistii implica cititorul în aventuri suculente, în spatele carora se ascunde întotdeauna pastrarea valorilor umane.

Articol scris de Irina Lavinia Dranca

Editura: Artemis
Anul publicarii: 1991
Nr. volume: 1
Nr. pagini: 574
Limba: Romana

Cine se angajează să facă o scurtă prezentare a romanului “Papillon” îşi asumă o misiune dificilă, semnalizată chiar de prima întrebare ivită în minte: oare ce unghi critic de abordare ar învesti opera într-o lumină inedită? Într-adevăr, cel care deschide cartea lui Henri Charrière ştie că urmează să se delecteze cu unul dintre cele mai celebre şi mai spectaculoase cazuri de evadare despre care s-a relatat vreodată. Fie că a aflat din filme, din ziare, de la prieteni sau din alte surse, cititorului nu-i este străin numele ocnaşului ce a izbutit să fugă din Guyana franceză, după ani întregi de încercări eşuate. Romanul, apărut în 1969, s-a bucurat de un succes fulminant.

Povestirea la persoana întâi are un accent autobiografic aşa de pronunţat, încât pare imposibil ca un singur om să fi dat dovadă de atâta strădanie şi tărie de caracter. De altfel, după cum se poate banui, isprăvile atribuite personajului Papillon nu îi aparţin doar lui Henri Charrière. În realitate, faptele lui Papillon reprezintă un colaj de tentative de evadare ale ocnaşilor Charles Brunier şi René Belbenoit.

Cartea este structurată în douăsprezece caiete, scrise de personajul literar după ce şi-a obţinut libertatea.

Citatul următor este relevant pentru caracterul de autobiografie pe care autorul a dorit să-l imprime lucrării: “Aşternând pe hârtie toate aceste gânduri care mi-au trecut prin minte cu atâţia ani în urmă şi care revin buluc îmbulzindu-se cu o claritate extraordinară, îmi dau seama în ce măsură tăcerea desăvârşită, izolarea completă, totală, impusă unui tânăr închis într-o celulă, poate să-i provoace o adevărată viaţă imaginativă, înainte de a-şi pierde minţile.”

Firul epic al romanului începe în octombrie 1931, când personajul este condamnat pentru omucidere la muncă silnică pe viaţă, pedeapsă pe care urmează să o execute în ocna din Guyana franceză. Încă din acel moment, Papillon îşi propune să evadeze cu orice preţ, deoarece poveştile ce ajungeau din colonii pe continent nu erau deloc încurajante. Personajul îşi fixează bine planul: “O să procedez exact ca-n Contele de Monte Cristo, cu individul băgat la beci şi lăsat să crape de foame.” Soarta ocnaşilor din Guyana franceză este însă fundamental diferită de a lui Edmond Dantès, eroul lui Alexandre Dumas. Insulele Salvării, din coloniile franceze, reprezintă o veritabilă închisoare în aer liber în mijlocul oceanului, păzită nu doar de oameni, ci şi de rechini feroce. Puşcăriaşii trăiesc într-o adevărată colectivitate, în mijlocul căreia se formează bande rivale, se comit crime cu făptaşi necunoscuţi, dar se şi leagă prietenii. Ocnaşii trăiesc după două legi: prima lege este cea impusă de administraţie, prin care sunt obligaţi să muncească şi să aibă o anumită conduită până la ispăşirea pedepsei; a doua lege este una tacită, prin care cel mai puternic este totodată şi cel mai respectat, iar puterea se datorează forţei proprii sau banilor deţinuţi în secret. Prietenia unui puşcăriaş, pe de altă parte, se obţine pe baza calităţilor personale şi/sau a intereselor comune. Personajul principal descrie astfel o dovadă de prietenie adevărată: “Camarazii mă ridică, mă împing şi îmi dau câteva palme peste buci până dispar. Palmele astea reprezintă strângerea de mână a prietenilor mei.”

Deşi câştigă respectul ocnaşilor şi bunăvoinţa paznicilor, Papillon îşi doreşte cu ardoare libertatea. El inventează mai multe planuri de evadare, aplicându-le, treptat, pe parcursul mai multor ani. Astfel, câteva dintre metodele ingenioase folosite sunt: fuga din spital, construirea secretă a unei plute, dinamitarea zidului închisorii, internarea la nebuni. Aceste planuri au dat greş, deoarece, chiar dacă Papillon izbuteşte să se sustragă temporar urmăririi, el este prins mai devreme sau mai târziu şi readus pe Insulele Salvării. În cele din urmă, personajul descoperă o recurenţă în formarea valurilor şi, profitând de aceasta, evadează definitiv din Insule. Este prins în Venezuela, dar îşi dobândeşte ulterior libertatea deplină.

Multitudinea situaţiilor prin care trece Papillon îl transformă într-un personaj complex, chiar dacă rămâne doar unul fictiv, după cum am văzut la început. De la un anumit punct, cartea poate fi considerată un Bildungsroman, deoarece constituie romanul formării unui caracter. Realismul, curent literar dominant al secolului XX, este prezent şi în lucrarea lui Henri Charrière, prin modul de construire a protagonistului şi a episoadelor narative.

Deşi porneşte de la ideea lui Alexandre Dumas, nu mai avem de-a face cu personajul literar romantic, pentru care emoţiile, realizările, trăirile sunt la intensitate maximă.

Papillon nu are stofa marinarului devenit conte, iar singura şi cea mai de preţ comoară după care tânjeşte este libertatea. Personajul ilustrează o multitudine de poveşti ale ocnaşilor izolaţi realmente în Guyana franceză. El este un om simplu, chiar mediocru, dar cu o doză sporită de inventivitate, voinţă şi încredere în forţele proprii. În plus, el apreciază oamenii din jur la adevărata lor valoare. Distinge prietenii de duşmani şi-i tratează pe fiecare în parte, după merite. Deşi nu ne-am aştepta din partea unui ocnaş, este conştient de responsabilitatea dobândită odată cu libertatea: “Va trebui să duc o viaţă de două ori mai cinstită decât oricare altul.”, afirmă Papillon, când ştie că va deveni cetăţean al Venezuelei.

Romanul “Papillon” nu echivalează măreţia romanului “Contele de Monte Cristo”, din punct de vedere al discursului narativ, al figurilor de stil utilizate de scriitor sau al eleganţei personajului. E posibil chiar ca Henri Charrière să şocheze prin cuvintele de argou folosite şi prin situaţiile descrise.

Totuşi, cartea e remarcabilă datorită realismului: scriitorul surprinde practici demne de condamnat ale Franţei secolului al XX-lea, considerată “mamă a libertăţii în lumea întreagă”, capabilă, pe de altă parte, să conceapă “o instalaţie de reprimare atât de barbară ca Recluziunea din Saint-Joseph”. De altfel, conceptul-cheie, laitmotivul întregului roman, am putea spune, este libertatea, iar Papillon ilustrează magnific dorinţa naturală a omului de a fi liber.

Pentru aceste motive, opera lui Charrière devine o piesă indispensabilă din biblioteca unui cititor înveterat.

Articol scris de Irina Lavinia Dranca

Editura: Stiintifica si enciclopedica
Anul publicarii: 1975
Nr. volume: 1
Nr. pagini: 446
Limba: Romana

„Statele Lumii de la A la Z”, un titlu sugestiv pentru o carte care se doreste a fi mai mult decat un simplu ghid informativ, si anume o radiografie la zi, o enciclopedie a statelor lumii – enciclopedie care ofera informatii dintr-o gama larga de domenii, gen: politic, economic, social, militar, cultural, geografic, uman, tehnologic etc.

Cartea se adreseaza tuturor celor care vor sa stie si sa cunoasca mai bine lumea inconjuratoare in care traim, lume care a devenit tot mai mica, datorita dezvoltarii circulatiei informatiei, a tehnologiei, a transporturilor si a schimburilor comerciale internationale. In lumea contemporana, orice tara, indiferent cat de mica si slaba ar fi, poate influenta in sens pozitiv sau negativ evolutia altor state, deoarece lumea a devenit una solid interconectata.

Asa cum o arata si cartea, prin multitudinea si complexitatea informatiei pe care o ofera, evolutia istorica si politica a adus omenirea in situatia de a avea foarte multe state independente, numarul acestora apropiindu-se in fapt la 200. Avem de-a face cu o sumedenie de limbi, culturi si popoare de care nu s-a auzit nimic timp de sute de ani, dar care acum isi traiesc dreptul de a scrie istoria ele insele, cu propria lor vointa. Totusi, acest lucru nu trebuie sa ne surprinda, deoarece lumea pe care o stim nu a apartinut niciodata numai catorva mari imperii, nu, asta e un fapt total eronat. Sa nu uitam ca in 1806, existau in Dieta Germana nu mai putin de 300 de state si principate. Asadar nu putem spune ca exista o inflatie de state, este un lucru cat se poate de normal si speram chiar benefic. Lumea noastra se defineste sau incearca sa o faca ca fiind o lume unita in diversitate. Cu alte cuvinte, avem state extrem de diferite ca suprafata, resurse, populatie, credinte, mediu natural, economie etc. dar toate isi aduc aportul lor la umanitate. Existenta lor nu trebuie sa provoace nimanui angoase existentiale ci sa ne convinga de faptul ca unitatea nu poate si nu trebuie sa existe intr-o singura identitate monotona, ci intr-o diversitate plina de culori si de viata. Din aceste motive, jocurile de putere, aliantele si deciziile politice si morale sunt mai greu de efectuat, pentru ca aceasta multipolaritate a lumii impiedica dictatura, fundamentalismul de tip politic, ideologic sau religios, si favorizeaza progresul, cooperarea si prietenia intre natiuni diverse, dar toate fiice ale aceleasi planete, Terra.

Horia C. Matei este un autor veteran, deoarece aceasta carte este doar editia cu numarul x din cadrul unui proiect cultural care nu are prevazut vreun sfarsit sau vreun termen de incheiere. Diversele informatii, statisticile, tabelele, indexul organizatiilor interstatale nu constituie o informatie fixa, ci se modifica de la an la an uneori. Citind cu atentie toate aceste informatii prezentate de reputatul autor, putem intelege mai bine de ce unele state au pajisti verzi iar altele desert arid, de ce la unele relieful este plat si insipid iar la altele inaltimile si lanturile muntoase acopera aproape totul, de ce in anumite locuri abunda apa potabila, raurile si fluviile iar in altele apa este socotita a fi drept cea mai de pret comoara. Trecand insa peste toate aceste diferentieri inevitabile, descoperim faptul ca noi toti facem parte dintr-o singura mare cultura, cultura umana terestra. Toate institutiile politice, religioase, economice, administrative, sociale, etc desi sunt diferite, au un fond comun sau asemanari, imprumuturi si influente diverse. Nu mai putem vorbi de un popor pur roman, maghiar, american sau rus, pentru ca toate s-au influentat reciproc in cursul evolutiei lor istorice, rezultat vizibil in limba, obiceiuri, institutii si gandire.

Dupa toate aceste consideratii asupra cartii, nu putem decat sa salutam si sa apreciem umanismul transmis de o astfel de lucrare cu iz enciclopedic, statistic, stiintific. Acest iz pare la inceput a fi unul rece, dar dupa ce terminam de citit, analizat si sintetizat toate informatiile, ajungem la concluziile expuse de mine mai sus.

Asta dovedeste ca Horia C. Matei nu este doar un excelent carturar si enciclopedist, ci si un pedagog, un om care doreste ca lucrarea sa sa aiba o influenta pozitiva asupra cititorilor, sa-i invete sa respecte si sa iubeasca diversitatea umana, diversitate fascinanta si benefica pentru specia noastra, pentru sanatatea noastra spirituala, pentru viitorul generatiilor ce vor veni din urma. Pentru toti acestia, acest volum se constituie intr-un indreptar sau abecedar civilizational care nu ar trebui sa lipseasca din biblioteca nimanui.

Articol scris de Mihai Sorescu

Editura: Avgvsta
Anul publicarii: 2001
Nr. volume: 1
Nr. pagini: 145
Limba: Romana

Poezia lui Ion Miloş nu e uşor de tranşat. Ca o vietate fantastică, născută din trei identităţi separate, ea reproduce întocmai viaţa autorului – un poet de limbă română, născut în Banatul sârbesc, trăitor în Suedia.

Ce poate fi mai fascinant din partea unei biografii asumate liric în totalitate?

Cartea “Cerul iubirii” reprezintă un imn profund, o cameră cu ferestre uriaşe în care intri timid pentru a descoperi cuferele de candoare ale poetului.

Cine nu l-a citit pe Ion Miloş înainte, deschide fiecare poem ca pe un înger dintr-o crisalidă subţire. Găseşte puritatea în formă primară, dragostea cum numai în cer, după cum spune şi titlul, se poate găsi.

Cine ştie deja felul în care Ion Miloş ia viaţa proprie, în amănuntele şi amărăciunile ei, şi o toarnă în picături ce rezumă sublimul, va avea o revelaţie – acel animal mitic care este poeza lui, să-i spunem copilărie – singurătate – înstrăinare – social, îşi dezvoltă în acest volum partea de infinită delicateţe a lirismului de dragoste.

Avem, aşadar, parte de icoane miniaturale, glasuri care potenţează discursul liric altădată ironic şi sarcastic, implicat sau dezamăgit. Copilul îndrăgostit se îmbracă parcă pentru prima oară în foile unei cărţi şi arată lumii cu cât de multe lucruri ar putea să o facă mai bună.

Poemele din “Cerul iubirii” vin târziu cumva, se aşern peste toate zbaterile celui dezrădăcinat şi convulsiv în trăirile lumii şi vremii sale. Angajamentul lor emoţional sfidează orice prejudecată a lecturii. Nu poţi fi altfel, în această cameră cu ferestre uriaşe, după ce ai deschis lacrimile poetului, decât parte la declaraţia lui totală de dăruire. Nu poţi aştepta alte motive sau gesturi, câtă vreme femeia aceea, pe care Ion Miloş o compune la capătul cuvintelor, când vine “se deschide cerul şi grâul se coace…”

Doar cineva care a tradus admirabil, şi mă încumet să cred că unic, poezia lui Eminescu în anevoioasa limbă suedeză, asumându-şi astfel aproape fiinţial lirica de dragoste eminesciană, poate scrie o carte precum “Cerul iubirii”.

Pentru că e nevoie de un efort interior, de care doar poeţii veritabili sunt apţi, la trecerea sentimentelor pe curat. Pentru ca ţie, la deschiderea cărţii, dorul imuabil din lirica lui Ion Miloş să ţi se pară comun – personal, înţeles cu simţirea, într-o cameră cu ferestre uriaşe, deschise spre cerul iubirii…

Articol scris de Gabriel Berceanu

Editura: Univers
Anul publicarii: 1976
Nr. volume: 1
Nr. pagini: 432
Limba: Romana

Mulţi oameni ar trebui să se întrebe care este forţa care îi îndeamna să ia decizii , să se creeze ca personaje ale lumii reale, să devină fiinţe umane, să respire sau să moară, să câştige sau să piardă.

De-a lungul secolelor, în istoria lumii – acompaniată îndeaproape de două forme de artă, pictura şi muzica, influenţată de curente pe care numai literatura cu forţa ei imuabilă a reuşit să le creeze – evoca evenimente care au mărit sau au distrus naţiuni, care au creat sau au prăpădit o lume.

În spatele evenimentelor au fost oamenii, forţa care i-a propulsat a fost pasiunea. Pasiunea se naşte din dragoste, dar şi din ură, iar rezultatele acţiunilor pornite din pasiune un singur om le poate influenţa: femeia.

“Educaţia sentimentală” a lui Flaubert, ultima carte publicată în timpul vieţii acestuia, reprezintă o cronică a unei vieţi care se formează pe fondul pasiunii pentru o femeie, cât şi o cronică a unui timp trecut în care destine întregi erau schimbate de către evenimentele sociale. Acţiunea are loc în Franţa, iar timpul în care se petrece coincide cu Revoluţia de la 1848 şi instaurarea celui de-al Doilea Imperiu , insoţită de motto-ul care stă azi, fixat ca o stampilă permanentă în minţile francezilor: ”Liberte, egalite, fraternite”.

Frederic Moreau, personajul central al operei, îşi cântăreşte ambiţiile şi îşi creează personalitatea insoţit în permanenţă de dorinţa de a avea o singură femeie. Femeia inaccesibilă.

Unul dintre eroii romantici ai literaturii, permanent în căutarea unor idealuri futile, iremediabil superficial în dorinţele sale, constrâns de variabile independente de el, Frederic îşi petrece treizeci de ani din viaţă irosindu-şi sufletul, părăsindu-l în fiecare secundă pe omul care putea să fie, părăsindu-se pe sine. Incapabil să se mulţumească cu lucruri obţinute prea uşor, acesta se află mereu în căutarea de noi aventuri, de idealuri greu sau imposibil de atins, dedicându-şi timpul unei curse nesfârşite la capătul căreia devine evident faptul ca totul este efemer.

Dragostea pentru Madame Arnoux, sau mai degrabă obsesia pe care aceasta, prin indiferenţă reuşeşte să o inculce în mintea lui Frederic, determină o perpetuă ambiţie de a transcende limitele existenţei umane şi sociale. A respinge motivele acestuia ca fiind nedemne, ar însemna să respingem istoria. Pentru că, în final, orice formă ar lua, pasiunea este motorul tuturor acţiunilor umane, fie ele superficiale sau măreţe.

Considerat una dintre cele mai influente opere ale secolului al XIX-lea, romanul a fost apreciat de către scriitori importanţi ai vremii (George Sand, Emile Zola) constituind un punct de plecare şi inspiraţie pentru un număr mare de scriitori contemporani.

O carte despre capcane, despre orbire şi uitare de sine, despre cursa permanentă împotriva propriei persoane, „Educaţia sentimentală” va rămâne veşnic o minune a literaturii, o creaţie singulară în lume şi o lectură obligatorie pentru cititorul universal.

Articol scris de Dana-Andreea Mihu

Editura: Bogdana
Anul publicarii: -
Nr. volume:1
Nr. pagini: 462
Limba: Romana

O colectie aproape perfecta prin care autoarea Elena Iogu incearca sa ne ofere o gama vasta de sinonime existente in limba romana.

Asa cum ni se arata inca din definitia sinonimelor, acestea sunt cuvinte cu acelasi sens/inteles, dar cu forme diferite. Dar sa nu ne asteptam ca un cuvant sa aiba in totalitate acelasi sens cu sinonimul sau. Acesta, intr-adevar, pot avea aceleasi intelesuri semantice sub toate formele sub care se prezinta si atunci le vom numi sinonime absolute, dar exista si cazuri in care intelesurile sunt asemanatoare, dar nu in totalitate si astfel apar sinonimele relative, intalnite cel mai des in cazul arhaismelor sau al cuvintelor polisemantice. Bineinteles ca si scriitorii, care sunt niste visatori innascuti ce vesnic incearca sa ne arate cu penelul pe hartie puterea imaginatiei lor, ajuta la crearea celei de a treia categorii de sinonime si anume sinonimele aproximative.

Acestea sunt, practic, coincidente de termeni ce apar in diverse descrieri metaforice, atribuindu-si astfel astfel valori semantice figurate.

DICTIONARUL DE SINONIME al Elenei Iogu ne prezinta sinonimia pe sensuri, stylistic, regional sau diacronic. O lucrare de exceptie, utila la orice varsta, incepand cu scolarii care vor sa invete cuvinte noi, celor care vor sa isi imbogateasca vocabularul si sa isi exprime ideile in moduri diferite, de la simplu si pana la elevat, de la A si pana la Z. Sa nu uitam de inflacaratii pasionati ai jocurilor de cuvinte incrucisate, ai careurilor de REBUS si integrame. Aceasta colectie de sinonime prezentata de Elena Iogu le va fi extrem de utila si folositoare.

Elena Iogu incearca prin lucrarea sa sa ne prezinte munca si eforturile depuse in cercetarea sensurilor, pentru a aduce azi in fata noastra o lucrare completa, demna de lauda, apreciata de analisti, profesori, elevi si toti cei ce incearca sa acumuleze cunostinte noi, caci un DICTIONAR DE SINONIME poate fi echivalat, fara pic de ezitare, cu un documentar scris de cultura generala.

Un DICTIONAR DE SINONIME este indispensabil din orice biblioteca, util si practic la orice varsta. Va dezvaluie sinonimia dintre doua sau mai multe cuvinte, dintre un cuvant si o expresie sau chiar si dintre doua expresii.

Astfel, lucrarea de fata ne ajuta sa intelegem ca ceea ce spunem de multe ori poate sa fie inteles altfel decat ceea ce am dorit initial sa exprimam. Un motiv in plus sa ne alegem cu grija cuvintele, astfel incat sa ne exprimam gandurile si dorintele fara ca cei din jurul nostru sa fie pusi in situatia de a interpreta gresit spusele noastre. De exemplu daca vrem sa fim spirituali si sa raspundem cuiva care ne-a adresat o intrebare prin „Lasa-ma sa socotesc…”, interlocutorul nostru ar putea crede ca vrem sa facem un calcul, dar noi de fapt am incercat sa ne exprimam dorinta de a ni se acorda un timp de gandire. Astfel putem simplu constata ca a socoti este sinonim cu a calcula, dar totodata si cu a gandi, insa a calcula nu poate fi luat in consideratie ca sinonim cu a gandi, dar putem spune clar ca pentru a calcula vom folosi intotdeauna procesul de a gandi.

Dintr-un DICTIONAR DE SINONIME putem lesne descoperi diverse curiozitati ale posibilelor intelesuri ale unor cuvinte, sau daca bunica vine in vizita pe la noi si vrem sa o surprindem cu capacitatea noastra de a ne adapta conversatia folosind cuvinte arhaice de pe vremea „cand era bunica fata mare”.

Un DICTIONAR DE SINONIME ar putea reprezenta pentru multi dintre noi o curiozitate si sa il deschidem pentru a cauta ceva anume, iar dupa cateva minute sa realizam ca ne-am lasat furati de „peisaj” si de la cuvantul pe care il cautasem initial am ajuns sa parcurgem cateva pagini.

Cuvintele nu sunt niciodata de ajuns pentru a descrie frumusetea lor proprie, a semanticii si a tainelor ce le ascund.

Va las sa va convingeti singuri de ce ar trebui sa ii multumim Elenei Iogu pentru ca ne-a oferit acest DICTIONAR DE SINONIME.

Articol scris de Alexandra Calaretu

Editura: Stiintifica
Anul publicarii: 1972
Nr. volume: 1
Nr. pagini: 131
Limba: Romana

În “Etica lui Epicur”, profesorul Gheorghe Vlăduţescu îşi propune să ne dezvăluie elementele caracteristice ale Epicureismului, curent filosofic apărut in capitala filosofiei greceşti, Atena, începând cu 306 î.Hr.

Acest curent a avut un puternic impact în antichitatea greacă postaristotelică, perioadă în care s-au cristalizat tradiţiile spirituale şi culturale provenite din Orient.

Epicureismul apare atunci când omul incepe să se reintoarcă în sine însuşi, refuzând cultura de dragul culturii, accentul soteriologic fiind evident.

Este perioada în care se conturează o concepţie raţională despre Univers în interiorul şcolilor filosofice ale etapei elenistice.

Şcoala „Grădina lui Epicur’’ face posibilă dezvoltarea ideilor despre principiile lumii, Epicur continuând Teoria atomistă a lui Leucip si Democrit ,expunându-şi cunoaşterea in 3 direcţii: Kanonika – teorii despre modul cum se poate face distincţia dintre adevăr şi fals, Phisika – geneza substanţei şi disoluţia Universului, Etika –despre idealurile existenţei.

Cunoscător al determinismului naturii, Epicur preia teoria despre vid şi plin, Plinul fiind alcătuit din atomi în număr infinit, indivizibili, identici dar diferiţi ca mărime şi formă,explicând astfel diversitatea lumii.

Se axează pe remediile destinate tulburărilor sufleteşti, remedii care ar duce la eliberarea omului de teama mâniei forţelor divine. Frica este – din punctul său de vedere – inutilă pentru că zeii nu au posibilitatea de a interveni în dinamica Universului. Teama de moarte este o idee falsă,moartea nefiind decât o destructurare a trupului si premisa unei noi recombinări a atomilor.

Etica epicuriană este una hedonistă, termen definit ca fiind absenţa neplăcerii,având drept scop ataraxia (liniştea sufletească), stare ce poate fi atinsă când omul înţelege că în natură totul se petrece datorita unei necesităţi.

Ataraxia are ca izvor ratiunea.

Potrivit lui Epicur, prezentul trebuie trăit gândind că actele sale pot deveni în viitor motiv de plăceri sau nu. Retragerea din viaţa publică, izolarea de tumultul acesteia, respingerea gloriei sunt elemente caracteristice ataraxiei,astfel omul având acces la libertate.

Articol scris de Crimu Laura

Editura: Creuzet
Anul publicarii: 1993
Nr. volume: 1
Nr. pagini: 540
Limba: Romana

Roman de dragoste, politic, dar si al imposibilitatii realizarii ideatice, “Trei dinti din fata” al lui Marin Sorescu prezinta destinul a trei tineri intelectuali confruntati cu cenzura comunista, Val, Adrian si Tudor.

Val, sculptorul cu sclipiri de genialitate, isi pierde avantul creator odata cu dezamagirea provocata de iubita sa, Olga, “idealul care dispare intr-o noapte in mod misterios, rapindu-i posibilitatea de a se realiza ca artist”, Olga casatorita la randul ei cu Sandru. Desi pare a fi cel cu “incisive de lup”, Val moare inecat in Delta, unde se retrage spre final, aparand mai apoi in visul lui Tudor fara trei din fata, simbolizand ruperea acestuia de viata. El, cu dragostea si cu nebunia de-a prinde in lant idealul, sufletul, se dovedeste a fi mai slab decat Adrian si Tudor, cei doi scriitori. Desi acestia isi construiesc fiecare cate un mediu in care sa se simta impliniti, romanul lasa la sfarsit un sentiment de neimplinire si regret.

Viata in “Trei dinti din fata” este ca “o tentativa de omor” in fata careia personajele se tin cu dintii de propriul destin si de realitate. Pierderea reala a dintilor din fata este insotita de nebunie urmata de moarte, ca in cazurile lui Mitache si Val.

Idealurile si planurile personajelor se schimba substantial de-a lungul romanului, zdruncinati atat de tratamentul impus de regimul comunist al timpului, de trairile amoroase problematice cat si de esecurile pe plan artistic. In final, toti se lasa in voia destinului, care pare a nu tine cont de asteptarile lor primare.

Desi problemele tratate de Marin Sorescu sunt de o complexitate ridicata, limbajul folosit intr-un mod natural, impletit cu ironia si sarcasmu-i specific, cat si constructia interesanta a personajelor fac din “Trei dinti din fata” un roman cu totul savuros.

Articol scris de Andreia Alexa