Acasă > Recenzii > „Huliganii”, de Mircea Eliade

„Huliganii”, de Mircea Eliade

februarie 3rd, 2010 admin

Alături de publicarea unor lucrări de dimensiuni mai scurte precum „Isabel și apele diavolului” (1930), „Maitreyi” (1933) și „Șantier” (1935), în care predomină notele de exotism, ambiția autorului a fost aceea de a trece și la creația de tip obiectiv, chiar dacă „ambianța umană prezentată va implica fatal digresiunile intelectuale”(Ov. S. Crohmălniceanu, „Literatura română între cele două războaie mondiale”).

„Întoarcerea din rai” (1934) și „Huliganii” (1935) sunt două romane care se înscriu în această direcție.

La 29 noiembrie 1935 apare în vitrinele librăriilor bucureștene noul roman al lui Mircea Eliade, „Huliganii”.

Deja celebru, autorul, în vârstă de 28 de ani, publică acest roman, caracterizat de critica literară drept o adevărată frescă socială de o deosebită autenticitate și complexitate, care-și are propria sa autonomie.

Aparent o continuare a romanului „Întoarcerea din rai”, „Huliganii” reprezintă cea de-a zecea carte publicată de Mircea Eliade. Scriitorul renunță la tehnica monologului interior, deși este convins că noua modalitate de expunere este mult mai facilă.

„Huliganii” reprezintă un roman cu personaje tinere, care conturează o generație neliniștită, urmărită de obsesia ratării și dornică să se realizeze, chiar și prin experiențe disperate. Personajele romanului sunt preponderent tineri între 18 și 25 de ani, având ceva din nihilismul eroilor lui Dostoievski. Tineri nonconformiști, cu o uriașă încredere în sine, aceste personaje sunt convinse că lumea se învârte numai în jurul existenței lor. Plini de contradicții, acestora nu le pasă de rude sau de prietenii lor, nu le e milă de nimeni și nu își respectă cuvântul dat. „Pentru ei nu există moală”(Ov. S. Crohmălniceanu).

După mai mulți ani, discutând cu Claude Henri Rocquet despre începutul carierei sale, Mircea Eliade zăbovește asupra acestui roman despre care declară că a vrut să-și prezinte propria sa generație: „consideram că acești tineri erau huligani în adevăratul sens al termenului, oameni care pregătesc o revoluție spirituală, culturală și, dacă nu politică, cel puțin reală, concretă”. Personajele sale sunt tineri scriitori, profesori, actori, „o grupare de intelectuali și pseudo-intelectuali care semănau semănau cu Contrapunctul lui Huxley”, declara însuși autorul.

Din rândul „huliganilor” se desprinde Petru Anicet, pentru care muzica înseamnă totul. Distant față de cei din jur, el visează la o carieră muzicală recunoscută pe plan național. Fiind de părere că acest lucru poate fi obținut numai prin intermediul unei femei sau prin hoție, decide să își trăiească viața, împotriva conveniențelor de ordin social, alături de Nora, o prostituată de la care primește, fără remușcări, mici sume de bani. Acceptă atenția elevei sale Anișoara, pe care o îndeamnă să fure bijuteriile familiei, provocând astfel moartea mamei sale.

Recitindu-și romanul, în 1964, autorul declara cruzimea scenelor sale, sălbăticia tinerelor sale personaje, care au devenit un simbol al Europei occidentale din acea perioadă.

Deși București-ul de atunci nu mai poate fi regăsit în realitatea pe care o trăim, păstrăm însă în memorie zeci de imagini asemănătoare celor descrise în roman, contopindu-se cu descrierea autorului.

Unele dintre ideile personajelor sale pot fi regăsite și în eseistica lui Mircea Eliade, apărută în „Cuvântul” și „Vremea” în perioada 1932-1935.

Structura și tipologia acestei cărți aduc în discuție problema conflictului dintre generații și a destrămării familiei. Câteva fragmente se desprind din roman: atmosfera bizară din casa familiei Lecca, serata Feliciei, moartea și înmormântarea doamnei Anicet.

Mircea Eliade are meritul de a fi creat un grup de personaje care se comportă și discută dezinvolt într-o lume „zugrăvită cu fervoare și autenticitate” de către autor. Acesta este unul dintre meritele esențiale ale acestui roman.

Articol scris de: Alexandra Pusca

Articolul următor vă va purta în lumea fascinantă a perioadei interbelice, surprinse prin ochii lui Mihail Sebastian în cadrul controversatei sale opere publicate post-mortem sub titlul de: „Jurnal”, în paginile căruia este redată cu finețe perioada 1935-1944.

Comentariile sunt închise.