Arhivă

Arhivă pentru ‘Autori’ Categoria

” Lumina in amurg ”, de Xavier de Montepin

august 10th, 2010 admin 2 comentarii

Xavier de Montepin (1823-1902), este cunoscut in epoca nu numai ca ziarist, dar si ca romancier fecund. Lumina in amurg, aparut in anul 1884 cu titlul original Vanzatoare de paine, s-a bucurat de asemenea de un mare succes, fiind adaptat pentru teatru (1889), ca si pentru film si televiziune. Dintre volumele aparute, cel care ii aduce celebritatea este romanul Fetele de gips (1855).

(continuare in prefta cartii ” Lumina in amurg ”, de Xavier de Montepin )

Puteti achizitiona cartea ” Lumina in amurg ”, de Xavier de Montepin, de la ColtulColectionarului.ro

Articol scris de Ionela

Categories: Autori Tags:

” Intelepciunea nebunului sau moartea si transfigurarea lui Jean- Jacques Rousseau ”, Lion Feuchtwanger

iulie 16th, 2010 admin Comments off

Numele lui Lion Feuchtwanger este astazi cunoscut si iubit de largi mase ale cititorilor din tara noastra. De acelasi succes s-a bucurat, la noi ca si pretutindeni, romanul Vulpile in vie. Anul acesta s-a editat Simone. Iar acum avem in fata talmacuea ultimului roman a lui Feuchtwanger, intelepciunea nebunului sau Moartea si transfigurea lui Jean-Jacques Rousseau. De ce si cum a ajuns Lion Feuchtwanger la inima cititorilor dun lumea intreaga?

(continuare in prefata cartii ” Intelepciunea nebunului sau moartea si transfigurarea lui Jean- Jacques Rousseau ”, Lion Feuchtwanger)

Puteti achizitiona cartea ” Intelepciunea nebunului sau moartea si transfigurarea lui Jean- Jacques Rousseau ”, Lion Feuchtwanger, de la ColtulColectionarului.ro

Articol scris Ionela

Sarpele cu doua capete, de Henri de Regnier

iulie 16th, 2010 admin Comments off

“Poet si romancier fecun, Henri de Regnier (1864-1936) s-a numarat printre scriitorii cu larga audienta in primele doua decenii ale secolului nostru. Imbinand visul romantic, rafinamentul simbolist si nelinistea moderna, scrierile sale in proza sunt un omagiu adus puritatii si frumusetii tulburatoare. Amfisbenul – semnul emblemnatic ce prezideaza conflictul romanului de fata si numele unui sarpe fabulos care se putea deplasa si inainte si inapoi – este expresia contradictiilor omenesti si a incertiudinilor care exista in “sentomentele femeilor si in orice lucru un viata si dragostea”.”

Puteti achizitiona cartea Sarpele cu doua capete, de Henri de Regnier de la ColtulColectionarului.ro

Articol scris de Lacramioara

Mihai Eminescu

iunie 27th, 2010 admin 1 comentariu

Poet, prozator și jurnalist român, Mihai Eminescu s-a născut pe data de 15 ianuarie 1850 la Ipotești, ajungând de-a lungul vieții sale să se remarce în mod deosebit prin intermediul creației sale lirice, fiind considerat de critica literară contemporană autorului, dar și de cea postumă drept una dintre cele mai importante voci ale literaturii noastre naționale.

Mihai Eminescu a fost cel de-al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei, şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti.

Familia cobora pe linie paternă din Transilvania de unde emigrează în Bucovina din cauza exploatării iobăgeşti, obligaţiilor militare şi a persecuţiilor religioase.

Mihai Eminescu și-a petrecut copilăria la Botoșani și Ipotești, în casa părintească, într-o totală libertate de mișcare și de contact cu oamenii și cu natura, aspecte evocate în poeziile sale de mai târziu.

Printre acestea se remarcă poezii precum „Fiind băiet…” și „O, rămâi!”.

În perioada 1858 și 1866, poetul a urmat școala primară la Cernăuți, finalizându-și studiile cu rezultate școlare bune.

Între 1860 şi 1861 tânărul a fost înscris la Ober-Gymnasium, liceu german din Cernăuţi înfiinţat în anul 1808, singura instituţie de învăţământ liceal la acea dată în Bucovina anexată de Imperiul habsburgic în 1775.

Anul 1866 este momentul primelor manifestări literare ale lui Mihai Eminescu, printre versurile sale de acum remarcându-se în mod special poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, creație lirică semnată M. Eminoviciu, care evocă pierderea profesorului său iubit.

În anul 1867 a intrat ca sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar în formaţia lui Mihail Pascaly şi, la recomandarea acestuia, sufleor şi copist la Teatrul Naţional, unde îl cunoaşte pe I. L. Caragiale. Cu această trupă face turnee la Brăila, Galaţi, Giurgiu, Ploieşti.

Pe parcursul acestei perioade, acesta a continuat să publice în Familia, a scris poezii, drame („Mira”), fragmente de roman („Geniu pustiu”), rămase în manuscris, a făcut traduceri din germană („Arta reprezentării dramatice”, de H. Th. Rötscher).

Receptiv la marile romantisme europene manifestate pe parcursul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, poetul şi-a asimilat viziunile poetice occidentale, creaţia sa aparţinând unui romantism târziu.

Mihai Eminescu a fost activ în cadrul societății literare Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.

Primul poem care poartă semnătura acestui autor a fost publicat la vârsta de numai șaisprezece ani, urmând ca numai trei ani mai târziu, la vârsta de nouăsprezece ani, poetul să plece la Viena pentru studii.

Între 1869 şi 1872 este student la Viena. Următorii doi ani, între 1872 şi 1874, Mihai Eminescu a fost student „extraordinar” la Berlin. Junimea i-a acordat chiar și o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie.

La data de 1 aprilie 1869, a înfiinţat împreună cu alţi tineri, cercul literar Orientul, care avea ca scop, între altele, strângerea basmelor, poeziilor populare şi a documentelor privitoare la istoria şi literatura noastră națională.

1872 este anul probabil al întâlnirii cu Veronica Micle, la Viena. În data de 10 februarie a aceluiaşi an, într-o scrisoare către părinţi, se plânge că a fost bolnav, din această cauză aflându-se într-o stare sufletească foarte rea, agravată şi de ştirile triste primite de acasă. Astfel, pe data de 18 martie 1872, a ajuns să constate că „anul acesta e într-adevăr un an nefast“ din cauza bolii şi a lipsurilor de tot felul, iar în 8 aprilie a cerut bani pentru a se înscrie în semestrul al II-lea la facultate.

În aceste împrejurări a părăsit Viena şi s-a întors pe meleagurile sale natale pentru o scurtă perioadă de timp.

Pe data de 18 decembrie s-a înscris la Universitatea din Berlin, ajuns aici cu ajutorul unei subvenţii lunare de 10 galbeni, din partea Junimii. De data aceasta, poetul era înmatriculat ca student, pe baza unui certificat de absolvire de la liceul din Botoşani. Cursurile la care se înscrisese, sau pe care şi le notase să le urmeze, erau foarte variate: din domeniul filozofiei, istoriei, economiei şi dreptului.

Începând din anii 1880, starea de sănătate a poetului s-a înrăutățit considerabil, acesta ajungând în situația de a nu mai publica poezii.

Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas.

Pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu, două zile mai târziu trupul acestuia fiind înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Bucureşti.

Pe data de 28 octombrie 1948 acesta a fost numit membru al Academiei Române, titlul fiindu-i acordat post-mortem.

Manuscrisele poetului, înscrise în 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902.

Articol scris de Alexandra Pusca

Alexandru Macedonski

iunie 26th, 2010 admin Comments off

Născut pe data de 14 martie 1854, Alexandru Macedonski s-a remarcat în istoria literară națională și internațională ca poet și prozator, jurnalist și șef de cenaclu literar, renumele său fiind asigurat însă prin intermediul celebrelor sale creații lirice care sunt construite pornind de la principiile curentului literar simbolist.

Poetul s-a născut în București în casele familiei sale din Calea Dorobanți, astăzi dispărute ca urmare a sistematizării Pieţii Romane, şi a fost, pe data de 24 martie, botezat la biserica din Precupeţii Noi, având ca naşă pe „cucoana Joiţa si pe polcovnicul Paznanschi din mahalaua Precupeţilor Noi“.

În anul 1865, Alexandru Macedonski a scris poezia „Plânsul amantei”, inclusă în volumul de versuri „Prima-verba”, publicat pentru prima oară în anul 1872, poezia fiind însoțită de o notă descriptivă a poetului însuși: „Această poezie să nu crezi, lectore, că eu o ţin drept bună şi că nu-i văd erorile de care e plină, dar fiindcă este compusă la etatea de 12 ani şi, prin urmare, una din primele mele încercări, am publicat-o fără a o corecta”.

În luna ianuarie a anului 1866, autorul scrie poeziile „Avântă-te, suflet…”, titrată în manuscris cu titlul „Strigătul inimei”, şi „O voce”, cu o altă variantă şi datare (10 iunie 1866, Bucureşti) în manuscris, amândouă incluse în volumul „Prima-verba” (volum publicat în anul 1872).

În luna mai a aceluiași an, Alexandru Macedonski compune poezia „La o doamnă” (Acum, iubito, timp de juneţe), titrată în manuscris cu titlul „La o damă”,poezia fiind inclusă ulterior în paginile volumului „Prima-verba”.

Un an mai târziu, în 1867, poetul scrie poezia „Cântec” („Viaţa-mi simt că mi se stinge”), sub formă de virelai, reflex al lecturilor din creaţia lirică medievală franceză, reluată în variantă intermediară, la Viena, pe data de 23 iulie 1870.

În luna septembrie a anului 1869, Alexandru Macedonski scrie poezia „La defunctul meu părinte”, Generalul Alexandru D. Macedonski, datată în manuscris: Viena, ‘70.

Pe data de 29 martie 1870, poetul scrie la Craiova o altă poezie, intitulată „O suvenire”, creație lirică foarte interesantă și apreciată de critica literară a vremii.

Pe data de 17 ianuarie 1871, Alexandru Macedonski a scris la Viena poemul „Judecata în Infern”, format din șase părți.

Începând din acest an și până în 1876, autorul colaborează cu intermitențe la ziarul „Telegraful din București”, parte a aripei radicale a Partidului Liberal, publicând în paginile acestuia versuri, traduceri și studii politice.

Printre creațiile literare și politice publicate în paginile „Telegrafului din București” se numără lucrări precum „Despre revoluțiune, răul și binele ce produce”, poeziile domnului Candiano Popescu și memoriul adresat domnului ministru de interne asupra situației județului.

Publicarea poemului antidinastic „10 mai” de către scriitor a declanșat reacția mamei sale, Maria Macedonski, care l-a trimis pe poet în străinătate de teama unor repercursiuni, ferindu-l astfel pe fiul ei de eventualele consecințe ale unei asemenea acțiuni.

Seria de poezii care poartă semnătura lui Alexandru Macedonski a continuat să fie publicată și în anii ce au urmat, astfel încât, în anul 1874, este publicată în revista „Oltul” poezia „Sărac și curat”, ecou al pierderii moșiilor pe care mama sa le primise ca zestre.

După înființarea Junimii și declanșarea unui scandal de presă în care poetul ajunge să fie implicat, Alexandru Macedonski, deși se retrage din orice funcție de conducere pe care o deținea în acel moment, el continuă colaborarea cu revista Junimii și cu revista Convorbiri literare, publicând versuri, alături de D. Petrino.

După ce a fost arestat pentru o scurtă perioadă de timp, Alexandru Macedonski devine în anul 1876, redactor la „Stindardul”, ziar politic al cărui director era Pantazi Ghica.

În paginile cotidianului va publica, printre altele, traduceri din Gilbert şi Lamartine, nuvela „Cârjaliul” şi piesa de teatru „Gemenii”.

Până în anul 1890 poetul scrie poeme ample, de factură romantică, cu versuri lungi, şi cu un pronunţat caracter satiric, redactând ciclul Nopţilor, caracterizat şi printr-un abundent retorism romantic, inspirat din volumul „Nopţile” al poetului romantic francez Alfred de Musset.

După 1890 lirica autorului trece printr-un proces de esenţializare, aceasta fiind perioada în care scrie „Rondelurile”; discursul liric este rezultatul unui efort de sinteză şi se bazează pe o metaforă concretă.

Poetul renunţă la retorismul primei etape, poezia devenind sugestie şi muzicalitate. Spre exemplu acum scrie „Rondelul rozelor ce mor”, „Rondelul apei din grădina japonezului”, „Rondelul câinilor”, „Rondelul lucrurilor”.

Macedonski e unul dintre puţinii noştri autori de rondel. Spre sfârşitul vieţii a scris celebrele cicluri, „Rondelurile pribege”, „Rondelurile celor patru vânturi”, „Rondelurile rozelor”, „Rondelurile Senei” şi „Rondelurile de porţelan”. Cele cinci cicluri au fost publicate în volumul postum „Poema Rondelurilor”, publicat în anul 1927.

Articol scris de Alexandra Pusca

Următorul articol vi-l va aduce în prim plan pe poetul nostru național: Mihai Eminescu.

Ion Barbu

iunie 24th, 2010 admin 1 comentariu

Cunoscut sub pseudonimul Ion Barbu, Dan Barbilian s-a născut pe data de 18 martie 1895 la Câmpulung-Muscel, într-o familie de intelectuali.

Poet și matematician român, Ion Barbu s-a impus rapid în istoria literară națională prin unicitatea versurilor sale concepute după canoane de ordin științific.

Important poet român al perioadei interbelice, Ion Barbu s-a remarcat prin intermediul poeziilor sale drept un reprezentant marcant al modernismului literar românesc.

Fiul judecătorului Constantin Barbilian și al soției acestuia, Smaranda, Ion Barbu s-a remarcat prin talentul său matematic încă din timpul liceului, acesta publicând articole extrem de valoroase din punct de vedere tematic în paginile „Gazetei matematice”.

În paralel cu înclinația sa către matematică, autorul a început, încetul cu încetul, să se remarce și ca poet, dezvoltându-și pasiunea pentru lirică.

În perioada anilor 1914-1921, scriitorul studiază matematica la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, studiile fiindu-i întrerupte de perioada în care îşi satisface serviciul militar în timpul Primului Război Mondial.

Contribuțiile sale ca matematician s-au bucurat de un real succes în perioada contemporană acestuia, teoriile sale servind ca material de studiu pentru patru lucrări: „Asupra unui principiu de metrizare”, „Fundamentele metricilor abstracte ale lui Poincaré şi Carathéodory” ca aplicaţie a unui principiu general de metrizare (lucrare prezentată la Institutul de matematică în data de 4 iunie 1959), „J-metricile naturale finsleriene”, „J-metricile naturale finsleriene şi funcţia de reprezentare a lui Riemann”, lucrare scrisă împreună cu Nicolae Radu şi apărută postum, publicată tot în „Studii şi cercetări matematice”.

Pe plan literar, în anul 1919, Ion Barbu începe colaborarea cu revista literară „Sburătorul”, adoptând la sugestia lui Eugen Lovinescu, criticul cenaclului ca pseudonim numele bunicului său, Ion Barbu.

În timpul liceului, autorul îl cunoaşte pe viitorul critic literar Tudor Vianu, de care va fi legat prin una din cele mai lungi şi mai frumoase prietenii literare.

Debutul său artistic a fost declanşat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecaţi într-o excursie la Giurgiu în timpul liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii, argumentând că spiritul artistic se află în fiecare. Din acest “pariu”, Dan Barbilian îşi descoperă talentul şi iubirea faţă de poezie.

Dan Barbilian spunea că „poezia şi geometria sunt complementare în viaţa sa: acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă orizont spre cunoaştere şi imaginaţie”.

Criticul şi prietenul său, Tudor Vianu, îi consacră o monografie, considerată a fi cea mai extinsă până în ziua de azi. Una din cele mai cunoscute poezii a autorului, „După melci”, apare în anul 1921 în revista „Viaţa Românească”.

Tot în acest an pleacă la Göttingen (Germania) pentru a-şi continua studiile. După trei ani, în care a făcut multe călătorii prin Germania, ducând o viaţă boemă, se întoarce în ţară.

Critica literară a vremii sale declara că fenomenul artistic barbian s-a născut în punctul de interferenţă al Poeziei cu Matematica, de aceea poezia lui este cu mult deosebită de cea a lui Arghezi şi Blaga, întrucât gradul ei de dificultate e mai mare.

Mai exact spus, înţelegerea poetului asupra a ceea ce trebuie să fie poezia e mai aproape de concepţia unor poeţi moderni şi singulari ca Stephane Mallarmé sau Paul Valéry, decât de concepţia mai generală, impusă de romantism.

Ion Barbu însuşi afirma, referindu-se la creația sa poetică: “Ca şi în geometrie, înţeleg prin poezie o anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existenţă… Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, aşa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei.”

Într-un interviu acordat lui Felix Aderca, din 1927, creaţia lui Ion Barbu era împărţită de acesta în patru etape: parnasiană, antonpanescă, expresionistă şi şaradistă. În studiul din 1935, „Introducere în poezia lui Ion Barbu”, Tudor Vianu reducea această clasificare la doar trei etape: parnasiană, baladică-orientală şi ermetică. Această din urmă împărţire a devenit clasică.

Articol scris de Alexandra Pusca

Următorul articol Îi va fi dedicat unui alt poet român îndrăgit de publicul de cititori: „Alexandru Macedonski”.

Teatru, de Delavrancea

iunie 24th, 2010 admin Comments off

“In 1990, cand se joaca, in premiera, pe scena Teatrului Natiomal din Bucuresti, primul capitol al trilogiei Moldovei – Apus de soare – drama istorica isi avea in literatura noastra o traditie pasoptista, fusesera solicitati de subiecte inspirate din fapte eroice ale inaintasilor; nu putine sunt lucrurile care incearca se reconstituie, in tablouri vii, vremile glorioase de altadata. Fireste, nu toate creatiile lor au atins nivelul capodoperelor; cele mai multe vadesc, dimpotriva, doar eforturi de pionierat incorporate in productiuni lipsite de o valoare artistica prea pronuntata…”

(continuarea in prefata cartii Teatru, de Delavrancea)

Puteti achizitiona cartea Teatru, de Delavrancea de la ColtulColectionarului.ro

Articol scris de Lacramioara

Categories: Autori Tags: , ,

”Calatorie in sicilia, oameni si neoameni” Elio Vittorini

iunie 24th, 2010 admin Comments off

Prezanta premanenta, vreme de trei decenii, in viata literara italiana, Elio Vittorini si-a incheiat cariera printr-o lunga si obstinata tacere. Zece ani s-au scurs de la aparitia ultimei sale carti – Diario in pubblico ( Jurnal in public ), 1957 – pana in clipa cand a inchis ochii, fara ca buletinele editoriale sa-i semnaleze prezenta. (Le donne di Messina, Femeile din Messina, din 1964, nu intra la socoteala, fiind o editie revazuta si adaugite a romanului cu acelasi nume, aparut in 1949).

(continuarea in prefata cartii ‘Calatorie in sicilia, oameni si neoameniElio Vittorini)

Puteti achizitiona carte ”Calatorie in sicilia, oameni si neoameniElio Vittorini de la ColtulColectionarului.ro

Articol scris de Ionela

Palatul lui Almayer, de Joseph Conrad

iunie 24th, 2010 admin Comments off

“Romanul si nuvela care si-au dat intalnire intre copertile acestui volum ilustreaza doua faze distincte din creatia unui scriitor pe care F. R. Leavis, un critic englez cu autoritate, il aseaza alaturi de Lawrence si Henry James, adica pe culmile literaturii moderne din Anglia (vezi The Great Tradition, 1948), – opinile impartasita astazi de majoritatea criticilor si istoricilor literari. Pentru multi dintre ei, Joseph Conarad reprezinta chiar culmea cea mai inalta :”Polonezul Joseph Teodor Konard Nalecz Korzeniowski (1857-1924) poate revendica rangul de cel mai mare romancier al perioadei dintre James si Lawrence…”

(continuarea in prefata cartii Palatul lui Almayer, de Joseph Conrad)

Puteti achizitiona cartea Palatul lui Almayer, de Joseph Conrad de la ColtulColetionarului.ro

Articol scris de Lacramioara

Papucii lui Mahmud, de Gala Galaction

iunie 23rd, 2010 admin Comments off

“Spre sfarsitul celui de al treilea deceniu al secolului nostru, in perioada in care romanul romanesc modern se desavarseste si cunoaste o continua inflorire, Gala Galaction se orienteaza si el, ca mai toti prozatorii timpului, catre acesta specie a genului epic “Cat despre roman – declara in 1929 – ma ispiteste foarte mult, acum cand am implinit cincizeci de ani”. Abordarea romanului de catre cei mai multi prozatori ai vremii a constituit un fenomen caracteristic literaturii romane de dupa primul razboi mondial…”

(continuarea in prefata cartii Papucii lui Mahmud, de Gala Galaction)

Puteti achizitiona cartea Papucii lui Mahmud, de Gala Galaction de la ColtulColectionarului.ro

Articol scris de Lacramioara

”Descrierea Chinei”, de N. Spataru Milescu

iunie 23rd, 2010 admin Comments off

Pentru Nicolae Spataru Milescu, intoarcerea din China a fost plina de neplaceri si greutati, determinate de schimbarile produselor in conducerea statului rus dupa moartea neasteptata a taranului Alexei Mihailovici in timpul cat spatarul se afla in ca la Naun, in drum catre Pekin.

(continuarea in prefata cartiI ”Descrierea Chinei”, de N. Spataru Milescu)

Puteti achizitiona cartea ”Descrierea Chinei”, de N. Spataru Milescu, de la ColtulColectionarului.ro

Articol scris de Ionela

George Bacovia

iunie 22nd, 2010 admin Comments off

Născut în luna septembrie a anului 1881, la Bacău, George Bacovia este un marcant scriitor al literaturii noastre naționale.

Reprezentant al principiilor promovate de către simbolismul literar francez, George Bacovia este autorul unor volume de versuri și proză redactate într-un stil unic, cu influențe din literatura internațională.

Inițial perceput de către critica literară drept un poet mediocru, ulterior, versurile lui George Bacovia au reușit să îi aducă acestuia celebritatea, autorul fiind recunoscut drept cel mai important reprezentant al simbolismului românesc.

George Andone Vasiliu, cunoscut de către iubitorii de literatură drept George Bacovia, s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu și a soției acestuia Zoe Vasiliu.

Încă de la o vârstă fragedă, George Bacovia a fost atras de studiile umaniste, la vârsta de numai șase ani acesta începând să învețe limba germană.

După un an petrecut la un pension din Bacău (în perioada 1889-1890), George Bacovia a fost înscris în anul 1891 la Școala Primară Domnească nr. 1 din Bacău.

După absolvirea acestor studii, autorul s-a înscris în cadrul Gimnaziului Ferdinand din Bacău.

În această perioadă, o întâmplare cel puțin neașteptată și anume aceea de a rămâne închis timp de o întreagă noapte în turnul bisericii Precista din orașul natal, l-a făcut pe tânărul poet să scrie poezia „Amurg violet”, în anul 1899.

Perioada liceului a fost una destul de traumatică pentru scriitor, aceasta influențând scrierea unui alt poem celebru care poartă semnătura lui George Bacovia și anume „Liceu”.

În anul 1900, George Bacovia s-a înscris la Școala Militară din Iași, pe care însă nu a urmat-o până la final din cauza disciplinei mult prea severe.

Acesta este perioada în care autorul compune celebra poezie „Plumb” pe care însă o va finaliza în forma sa actuală abia în anul 1902.

În anul 1901, George Bacovia s-a înscris la cursul superior al Liceului Ferdinand din Bacău, pe care îl va absolvi în anul 1903.

Tot în această perioadă scrie și poezia „Liceu”, de care aminteam anterior, ca răspuns la un chestionar adresat de minister absolvenţilor din acel an, în vederea reformei învăţământului iniţiată de Spiru Haret.

Ulterior, acesta se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, urmând cu conștiinciozitate cursurile acestei prestigioase instituții de învățământ superior.

În perioada următoare, în cadrul uneia dintre şedinţele salonului literar al lui Macedonski, poetul va citi poezia „Plumb”, care va produce o puternică impresie în rândul criticilor literari ai perioadei contemporane autorului.

Pasionat fiind de domeniul literar, scriitorul ia decizia de a se retrage de la Facultatea de Drept din București, reîntorcându-se, după aproximativ un an de ședere în București, în Bacău (în anul 1906).

Colaborează la revista lui I. M. Rascu cu poezia „Versuri”, mai târziu „Versuri şi proză”.

Între 1909 și 1910 merge la Iaşi numai în perioada examenelor, restul timpului locuind la Bacău, iar în anul 1911 obţine diploma de licenţă în drept de la Facultatea de Drept din Iași şi se înscrie în baroul din Bacău, unde plăteşte timp de zece ani cotizaţie, dar nu profesează.

În anul 1912, autorul colaborează la „Românul literar” al lui Caion, fiind în același timp suplinitor la Şcoala Primară din Bacău şi la Călugara, suburbie a Bacăului.

George Bacovia a fost și colaborator la revista „Flacăra”, copist la Prefectura din Bacău, iar din anul 1913 acesta devine ajutor contabil la aceeaşi prefectură de la care va demisiona ulterior din cauza unor probleme de sănătate.

Poetul încetează din viață pe data de 22 mai 1957, la București.

Articol scris de Alexandra Pusca

Următorul articol vă va aduce în atenție un alt poet de origine română, încercând de această dată să aflăm mai multe detalii despre creația literară și biografia lui Ion Barbu.

Tudor Arghezi

iunie 21st, 2010 admin Comments off

Tudor Arghezi este un poet român născut pe data de 21 mai 1880, la București. Autorul a devenit celebru într-un timp scurt după debutul său editorial, remarcându-se drept un important susținător și promotor al creației literare a lui Baudelaire.

Creația poetică a acestui scriitor reprezintă de fapt o importantă componentă a istoriei literare universale.

Autor de poezii, Tudor Arghezi s-a remarcat în istoria literară românească și prin intermediul creațiilor sale dramaturgice și epice, prin intermediul pamfletelor sale, dar și prin intermediul literaturii sale pentru copii.

Dintre creațiile literare în proză care poartă semnătura acestui autor s-au remarcat cu preponderență romanele „Cimitirul Buna Vestire” și „Ochii Maicii Domnului”.

Numele real al acestui autor este Ion N. Theodorescu, iar pseudonimul său, Arghezi, provine, explică însuşi scriitorul, din Argesis – vechiul nume al Argeşului.

Născut pe data de 21 mai 1880, în București, pe strada Țărani, nr. 46, Tudor Arghezi a fost fiul lui Noe Theodorescu și al soției acestuia, Maria.

În perioada 1887-1891, autorul a fost elev al școlii primare „Petrache Poenaru”, sub îndrumarea primului său dascăl, Nicolae Abramescu.

În următorii cinci ani (1891-1896), Tudor Arghezi a urmat cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” și ulterior ale liceului „Sfântul Sava” din București.

Încă de la vârsta de numai unsprezece ani, scriitorul a fost nevoit, din cauza faptului că făcea parte dintr-o familie săracă, să se întrețină singur, dând meditații.

Debutul literar al acestui autor a avut loc în anul 1896, pe data de 30 iunie acesta publicând în ziarul „Liga Protestantă”, condus de Alexandru Macedonski, poezia „Tatăl meu”.

Între anii 1897 şi 1899 scriitorul publică versuri şi poeme în proză la „Revista Modernă” şi „Viaţa nouă”, poeziile sale fiind semnate pentru prima oară cu pseudonimul Ion Th. Arghezi.

La scurt timp de la debutul editorial al lui Tudor Arghezi, Macedonski afirma despre tânărul poet: „acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanţă fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalităţile de imagini şi idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi şi in străinătate, ca o culme a poeticii şi a artei”.

În anul 1905 scriitorul a început un şir de călătorii în străinătate, deoarece la 30 ianuarie 1905 Constanţa Zissu i-a dat naştere lui Eli Lotar, primul copil al celebrului poet. Mama copilului, profesoară, a fost nevoită să-şi ascundă maternitatea şi să-şi lase fiul la Paris, în grija unei doici. Îngrijorat, Arghezi a luat decizia de a pleca la Paris unde a stat puţin timp, apoi s-a mutat la Fribourg, unde a scris poezii şi a participat la cursurile Universităţii Fribourg, dar nu a fost mulţumit de puternicul accent catolic al acesteia. S-a mutat la Geneva, unde a scris poezii, a asistat la cursurile Universităţii şi, ca să-şi câstige existenţa, a lucrat în atelierul unui bijutier.

Reîntors în România în anul 1910, Tudor Arghezi a publicat lucrări în „Viața Românească”, „Teatru”, „Rampa”, precum și în revistele lui N. D. Cocea, „Facla” și „Viața socială”.

Activitatea literară a lui Tudor Arghezi în această perioadă poate fi catalogată drept prolifică, acesta scriind versuri, pamflete cu un conținut tematic de ordin politic și articole care conțin polemici, fapt care l-a făcut pe autor să își câștige notorietatea în cercurile literare ale perioadei contemporane lui.

După izbucnirea Primului Război Mondial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse de partidul naţional liberal şi de grupul de susţinători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România să intre în război alături de puterile Antantei.

Scriitorul a încetat din viață pe data de 14 iulie 1967, lăsând în urma sa o remarcabilă creație literară, preponderent lirică, fapt care l-a ajutat să fie considerat chiar și în zilele noastre drept unul dintre reprezentanții marcanți ai literaturii naționale.

Articol scris de Alexandra Pusca

„George Bacovia” este titlul următorului articol care va fi postat pe blog.

Lucian Blaga

iunie 20th, 2010 admin Comments off

Născut pe data de 9 mai 1895, Lucian Blaga reprezintă una dintre figurile marcante ale literaturii noastre naționale.

Personalitate enciclopedică, Lucian Blaga a lucrat ca profesor universitar, poet, filozof, dramaturg, jurnalist, critic literar și diplomat român, dar, cu toate acestea, el s-a remarcat în mod deosebit prin intermediul creației sale poetice.

Referindu-se la Lucian Blaga, critica literară îl caracteriza pe acesta drept „o personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice, care a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu pregătirea sa universitară”.

Originar din regiunea Lancrăm, lângă Alba Iulia, Lucian Blaga a fost cel de-al nouălea copil al unei familii de preoți.

Un aspect atipic referitor la autor a fost acela că până la vârsta de patru ani nu a putut să vorbească deloc. Astfel, autocaracterizându-se, Lucian Blaga spunea că „era mut ca o lebădă”, copilăria sa aflându-se sub semnul unei „fabuloase absențe a cuvântului”.

În perioada 1902-1906 îl regăsim pe poet ca elev în cadrul școlii primare germane din Sebeș, acesta urmând în perioada 1906-1914 liceul Andrei Șaguna din Brașov.

Începând din această perioadă, scriitorul se va familiariza cu opera lui Friedrich Schiller, care îi va marca și influența într-o oarecare măsură stilul scriitoricesc ulterior.

Debutul său editorial a avut loc în ziare renumite ale vremii contemporane scriitorului, precum „Tribuna” și „Românul”. În primul ziar amintit acesta publicând poezia „Pe țărm”, în anul 1910, iar în cel de-al doilea ziar fiindu-i publicat studiul „Reflecții asupra intuiției lui Bergson” (1914).

După o perioadă petrecută la Sebeș, autorul petrece, începând din anul 1911, o perioadă în Italia, unde citește și cumpără numeroase cărți de filozofie și de istorie.

Lucian Blaga a urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și din Oradea, în perioada 1914-1916, pe ambele finalizându-se prin susținerea unui examen de licență în anul 1917.

În anii care au urmat, scriitorul a studiat filozofia la Universitatea din Viena, obținând la finalul cursurilor titlul de doctor în filosofie.

În această perioadă, Lucian Blaga o întâlnește și pe Cornelia Brediceanu, cu care se va căsători ulterior.

Pe plan profesional, pe parcursul șederii sale la Viena, autorul învață multe lucruri despre expresionism, declarându-se în scurt timp după aceea un susținător al acestuia, fapt demonstrat și prin intermediul versurilor scrise de către poet în anii care au urmat.

Anul 1919 a fost unul extrem de productiv din punct de vedere literar pentru autor acesta publicând placheta de versuri „Poemele luminii” și culegerea de aforisme „Pietre pentru templul meu”.

În paralel cu publicarea de poezii, Lucian Blaga publică și piese dramaturgice, prima sa dramă, intitulată „Zamolxe”, apărând în ziarul „Voința” în anul 1920, iar în volum un an mai târziu, când poetului îi este decernat și premiul Adamachi pentru debut.

Acesta a ocupat și funcția de conferențiar în cadrul Facultății de Litere și de Filosofie din Cluj-Napoca, jucând un rol important în formarea noii generații de scriitori români, printre care s-a numărat și Ion Desideriu Sârbu.

Activitatea sa jurnalistică a fost marcată cu preponderență de susținerea cauzei pentru care milita jurnalismul din Transilvania, autorul fiind redactor al revistei „Cultura” din Cluj și „Banatul” din Lugoj.

Pe plan politic, în anul 1926 a intrat în diplomaţie, ocupând succesiv posturi de ataşat cultural la legaţiile ţării noastre din Varşovia, Praga, Lisabona, Berna şi Viena. A fost ataşat şi consilier de presă la Varşovia, Praga şi Berna (1926–1936), subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1936–1938) şi ministru plenipotenţiar al României în Portugalia (1938–1939).

În anul 1937, Lucian Blaga a fost ales ca membru al Academiei Române, statut de care s-a bucurat până la sfârșitul vieții.

Articol scris de Alexandra Pusca

„Tudor Arghezi” este tema următorului articol care va fi postat pe blog. Vă invităm să îi redescoperim împreună pe marii autori ai liricii naționale!

Henry Wadsworth Longfellow

iunie 19th, 2010 admin Comments off

Henry Wadsworth Longfellow a fost un autor american, născut pe data de 27 februarie 1807. Creația literară a acestui scriitor constă în poezii, printre principalele opere care îi poartă numele numărându-se poezii foarte apreciate de către publicul de cititori.

Printre titlurile celebre ale lui Henry Wadsworth Longfellow se numără poezii precum „Paul Revere’s Ride”, „The song of Hiawatha” și „Evangeline”.

De asemenea, acesta a fost primul autor american care a tradus capodopera lui Dante Alighieri, „Divina comedie”, devenind unul dintre primii cinci poeți ai vremii sale.

Longfellow s-a născut în Portland, Maine, parte a statului Massachusetts în perioada contemporană scriitorului.

Ulterior, postul a urmat cursurile colegiului Bowdoin, unde a avut ocazia de a-și perfecționa stilul scriitoricesc și de a interacționa cu alți tineri scriitori ai vremii sale.

După ce a petrecut o perioadă în Europa, scriitorul a devenit profesor în cadrul colegiului Bowdoin, și ulterior profesor al Colegiului Harvard.

Primele colecții de poezii care poartă semnătura lui Longfellow au fost: „Voices of the night”, volum publicat în anul 1839, și „Ballads and other poems”, colecție publicată în anul 1841.

În anul 1854, Longfellow s-a retras din cariera sa de profesor, acordând întreaga sa atenție scrisului.

Longfellow și-a petrecut restul vieții în Cambridge, Massachusetts, în cartierul George Washington.

Prima soție a scriitorului, Mary Potter a încetat din viață în anul 1835, iar cea de-a doua soție a sa, Frances Appleton, a murit în anul 1861.

După moartea celor două femei pe care Longfellow le-a iubit enorm de mult, scriitorul a încetat pentru o perioadă să mai compună poezii, dedicându-și timpul realizării de traduceri.

Scriitorul însuși a încetat din viață în anul 1882.

Numele său a devenit cunoscut în istoria literară în special prin intermediul poemelor sale, care sunt recunoscute prin muzicalitatea desăvârșită și prin faptul că au drept conținut tematic povești din mitologie și legende.

Datorită poeziilor sale, numele lui Longfellow a devenit cunoscut atât pe plan național, cât și internațional, acesta fiind considerat drept unul dintre cei mai populari poeți ai timpurilor sale.

Alături de părerile pozitive și de aprecierile criticii literare a vremii, Longfellow a fost și criticat, existând păreri conform cărora acesta ar fi împrumutat elemente ale stilului european și ar fi scris numai pentru a cuceri masele de cititori.

Cu toate acestea, creația literară a autorului s-a bucurat de un real succes în rândul cititorilor, ir acest aspect a fost unul dintre cele care au contribuit la crearea unei imagini pozitive a operei sale.

Deși creația sa literară a fost preponderent lirică, Longfellow a experimentat enorm în cadrul poeziilor sale, folosind hexametru dar și versuri libere.

Poeziile publicate ale acestui autor au în componența lor versuri cu formă trohaică și anapești, unități metrice alcătuite din două silabe neaccentuate urmate de una accentuată, versuri albe, versete, balade și sonete.

Scriitorul obișnuia să scorde o mare importanță conținutului tematic al operelor sale, în funcție de acesta alegând ulterior forma metrică potrivită unui astfel de conținut.

Elementul care frapează în poeziile lui Longfellow rămâne chiar și astăzi muzicalitatea versurilor sale.

Ca poet, Longfellow credea că poeziile sale nu trebuie să aibă ca temă aspecte ale experienței sale de viață. Cu toate acestea, există două excepții de la acestă regulă impusă de autor, și anume două poezii scrise în momentul pierderii unor membri ai familiei acestuia.

„Resignation” este o poezie scrisă la moartea fiicei sale Fanny, în anul 1848, care se prezintă drept un întreg poem al durerii produse de pierderea fiicei mult iubite, iar cea de-a doua poezie, „The Cross of Snow” este scrisă la moartea celei de-a doua soții a poetului, Frances.

Pentru a afla mai multe lucruri despre creația literară a acestui scriitor, vă invităm să îi parcurgeți cu plăcere versurile.

Articol scris de Alexandra Pusca

Creația literară și biografia unui alt poet vă vor fi înfățișate în următorul articol pe care îl veți putea citi zilele următoare.