Acasă > Recenzii > Inter-interbelic sălbatic (Recenzie “Adela”, de Garabet Ibrăileanu)

Inter-interbelic sălbatic (Recenzie “Adela”, de Garabet Ibrăileanu)

aprilie 15th, 2010 admin

Editura: Eminescu
Anul publicarii: 1974
Nr. volume: 1
Nr. pagini: 190
Limba: Romana

Ioana Parvulescu amintea în studiul “Întoarcere în Bucureștiul interbelic”, despre îndreazneala scriitorilor interbelici de a “arăta” mici porțiuni din corpul feminin, trupul bronzat al femeilor, picioarele descoperite ale acestora de sub fustele generoase atunci când se urcau în vreo trăsură pe marile bulevarde bucureștene, “la șosea”.

În acest context trebuie recomandat romanul interbelic Adela, aparținând lui Garabet Ibrăileanu. Unui cititor, ipotetic, al zilelor noastre, cartea i s-a putea părea la un prim nivel desuetă, reținută, cu vălul Penelopei bine așezat pe chip. Chiar și eu aș putea întreba, cum am întrebat pentru mine, printre paginile cărții: “Ei bine, chiar nu s-a întâmplat nimic?” Este suficient să punem acestă etichetă și concluzie tuturor relațiilor omenești. Dar se aude despre dragostea platonică cum că ar fi cea mai reușită (“Dragostea durează trei ani”, Frédéric Beigbeder). Ascunsul, interzisul, trebuie să fascineze.

Voyerismul, senzualitatea ar fi putut foarte bine fi înlocuite de sexualitate, sex-appeal. Iar toate stărilor anilor ‘30 “aruncate” pentru un final, e adevărat, cuvenit, câștigat de actori pe tot parcursul cărții. Dar Ibrăileanu nu suportă scurtăturile.

Este un inter-interbelic sălbatic pentru doctorul Emil Conrescu și oscilanta Adela. Pentru aceștia, gesturi gratuite astăzi precum descoperirea mâinii, sau sărutarea mânușii înseamnă momentul acela cel mai fructuos dintre conștientizarea iubirii și frica de înfăptuire a iubirii. Protagoniștii împing, întind, trag de acest timp și exagerează senzațiile. Printre descrierile programate de criticul Garabet Ibraileanu se pare că se insinuează un fel de relativism modern al timpurilor, sub protectorat darwinian unde ceasurile se preling, întocmai picturii lui Dali.

O plimbare prin Copou, în trăsură și apropierile nevinovate dintre cei doi, sunt construite cu atât de multă mizanscenă, atingerile atât de bine potrivite, încât senzualitatea câștigă în dauna erotismului. Protagonistul cvadragenar notează în jurnalul său nebunia pe care i-o naște parfumul Adelei. Departe de a fi siropoasă, legătura aceasta platonică este exploatată la maximum, cuvintele Adelei sunt exacerbate și răstălmăcite continuu de doctorul Condrescu, cazul acesta adâncindu-se la infinit, fără vreo luare de atitudine din partea nimănui. Asta la exterior: “Aproape în fiecare seară stau de vorbă cu Adela în cerdac. [...] Femeia asta tânără și curioasă de viață și de stări sufletești mă scrutează necontenit, fără să aibă aerul. Eu îmi îngroș cât se poate epiderma sufletului, s-o fac impermeabilă. Dar cu femeile jocul e pierdut întotdeauna. Ele privesc în sufletul bărbatului ca într-o vitrină.”

De la un “te iubesc” grav, pe care Adela i l-a aplicat în copilărie, până la mon cher maître în perioada când doctorul îi era mentor, trei ani mai târziu.Și la tot ce a fost între ei. Plus, minus cei 20 de ani. Prietenia este pasionantă, însă posibila fericire dintre ei va fi doar trecătoare.

Este utopic de construit o continuare pentru Adela, cel puțin în această lume. Este o atât de mare distanță între seducția interbelică și posedarea capitalistă, între învaluire și acaparare, invitație și efracție, între utopic și distopic, între distanță arzătoare și apropierea rutinizată. Astăzi lipsește pudoarea, lipsesc ocolișurile, lucrurile se precipită, sentimentele nu sunt precaute, ci se mărturisesc peste zile. Sarcina de a continua Adela este înăbușită incipient de naratorul-personaj de tip homodiegetic. Acesta a dorit să epuizeze toate armele senzibilizării și ale senzualității într-un final dureros și tocmai de aceea permanent, persistent. Orice încercare de adaptare la cadrul actual înseamnă anularea primului scenariu.

Articol scris de Caloian Maria Cristina

Comentariile sunt închise.