Coltul Colectionarului

Editura: Eminescu
Anul publicarii: 1974
Nr. volume: 1
Nr. pagini: 190
Limba: Romana

Ioana Parvulescu amintea în studiul “Întoarcere în Bucureștiul interbelic”, despre îndreazneala scriitorilor interbelici de a “arăta” mici porțiuni din corpul feminin, trupul bronzat al femeilor, picioarele descoperite ale acestora de sub fustele generoase atunci când se urcau în vreo trăsură pe marile bulevarde bucureștene, “la șosea”.

În acest context trebuie recomandat romanul interbelic “Adela“, aparținând lui Garabet Ibrăileanu. Unui cititor, ipotetic, al zilelor noastre, cartea i s-a putea părea la un prim nivel desuetă, reținută, cu vălul Penelopei bine așezat pe chip. Chiar și eu aș putea întreba, cum am întrebat pentru mine, printre paginile cărții: “Ei bine, chiar nu s-a întâmplat nimic?” Este suficient să punem acestă etichetă și concluzie tuturor relațiilor omenești. Dar se aude despre dragostea platonică cum că ar fi cea mai reușită (“Dragostea durează trei ani”, Frédéric Beigbeder). Ascunsul, interzisul, trebuie să fascineze.

Voyerismul, senzualitatea ar fi putut foarte bine fi înlocuite de sexualitate, sex-appeal. Iar toate stărilor anilor ‘30 “aruncate” pentru un final, e adevărat, cuvenit, câștigat de actori pe tot parcursul cărții. Dar Ibrăileanu nu suportă scurtăturile.

Este un inter-interbelic sălbatic pentru doctorul Emil Conrescu și oscilanta Adela. Pentru aceștia, gesturi gratuite astăzi precum descoperirea mâinii, sau sărutarea mânușii înseamnă momentul acela cel mai fructuos dintre conștientizarea iubirii și frica de înfăptuire a iubirii. Protagoniștii împing, întind, trag de acest timp și exagerează senzațiile. Printre descrierile programate de criticul Garabet Ibraileanu se pare că se insinuează un fel de relativism modern al timpurilor, sub protectorat darwinian unde ceasurile se preling, întocmai picturii lui Dali.

O plimbare prin Copou, în trăsură și apropierile nevinovate dintre cei doi, sunt construite cu atât de multă mizanscenă, atingerile atât de bine potrivite, încât senzualitatea câștigă în dauna erotismului. Protagonistul cvadragenar notează în jurnalul său nebunia pe care i-o naște parfumul Adelei. Departe de a fi siropoasă, legătura aceasta platonică este exploatată la maximum, cuvintele Adelei sunt exacerbate și răstălmăcite continuu de doctorul Condrescu, cazul acesta adâncindu-se la infinit, fără vreo luare de atitudine din partea nimănui. Asta la exterior: “Aproape în fiecare seară stau de vorbă cu Adela în cerdac. [...] Femeia asta tânără și curioasă de viață și de stări sufletești mă scrutează necontenit, fără să aibă aerul. Eu îmi îngroș cât se poate epiderma sufletului, s-o fac impermeabilă. Dar cu femeile jocul e pierdut întotdeauna. Ele privesc în sufletul bărbatului ca într-o vitrină.”

De la un “te iubesc” grav, pe care Adela i l-a aplicat în copilărie, până la mon cher maître în perioada când doctorul îi era mentor, trei ani mai târziu.Și la tot ce a fost între ei. Plus, minus cei 20 de ani. Prietenia este pasionantă, însă posibila fericire dintre ei va fi doar trecătoare.

Este utopic de construit o continuare pentru “Adela“, cel puțin în această lume. Este o atât de mare distanță între seducția interbelică și posedarea capitalistă, între învaluire și acaparare, invitație și efracție, între utopic și distopic, între distanță arzătoare și apropierea rutinizată. Astăzi lipsește pudoarea, lipsesc ocolișurile, lucrurile se precipită, sentimentele nu sunt precaute, ci se mărturisesc peste zile. Sarcina de a continua “Adela“ este înăbușită incipient de naratorul-personaj de tip homodiegetic. Acesta a dorit să epuizeze toate armele senzibilizării și ale senzualității într-un final dureros și tocmai de aceea permanent, persistent. Orice încercare de adaptare la cadrul actual înseamnă anularea primului scenariu.

Articol scris de Caloian Maria Cristina

Editura: Pentru literatura
Anul publicarii: 1969
Nr. volume: 1
Nr. pagini: 306
Limba: Romana

Poezia lui Minulescu este o poezie de o bogată ornamentaţie, de vaste panouri decorative, desfăşurându-se dinamic, vibrant şi însufleţit într-un ochi de lumină care reflectează magia într-o formă şi o armonie de sentimente superioare în legătură cu cele mai înalte preocupări omeneşti: viaţă, moarte, credinţă, ideal, soartă. Volumul „Versuri” este un volum care îndeamnă dar mai ales provoacă la luptă, o luptă înverşunată care aclamă izbânda simbolismului prin înţelesul larg pe care l-a dat artei.

Şi dacă veţi deschide acest volum, vă veţi convinge că Minulescu are o lume a lui, o colorată şi luminoasă, o lume de senzaţii superioare, o lume de culori, de forme, de mirosuri, de pipăiri, la care gândirea ia parte pe deplin descoperind palpabilul, ironia versificată atât de amplu, încât aceste alcătuiri senzitive au vigoarea coeziunii şi puterea rezistenţei la nivelul visului, deoarece, ca orice operă poetică, este o creaţie a imaginaţiei lăsând impresia de o fantasmagorie a realităţii şi mai puţin impresia de imagine. Minulescu este un contemplativ, un suflet care simte obsesiv pulsul vieţii pasionale într-o formă de dezamăgire, ca şi cum ar fi secat cu desăvârşire, o simţire blazată dar senină printr-un echilibru care atestă nici prea mare pasiune, nici mare ură, nici mare iubire, un sceptiv amiabil şi complezent, un senzitiv naturalist, simbolic prin concepţie, romantic prin exagerarea, clasic prin seninătatea simţirii.

Exotismul este fondul poeziei minulesciene care constă în sinceritate şi expresie după orizonturi îndepărtate, pe aripile berzelor călătoare spre ţările enigme, pelerini, care vin din locuri necunoscute şi merg spre necunoscut. Pe fondul acestui exotism se proiectează erotismul baudelairain. Iubirea romanticilor pelerini este însăşi negaţia de concepţiei de romantic; ea nu porneşte de la o iluzie şi nu se îndreaptă spre un ideal, ci pur şi simplu dăinuie clipa care trece şi plăcerea care dezamăgeşte; în realitate nu e iubire, ci senzualitate pură.

Romanţele pentru mai târziu şi-au găsit adresa, inserând în sufletul lumii otrava dulce a îndoielii, dizolvând tot ce păruse frumos, realizabil şi vecinic, pe o muzicalitate care şochează şi care de la prima citire devine dependentă; versurile lui Minulescu sunt o supradoză de real romanţat, versuri edificatoare, chintesenţa pretenţiei de simbolist.

Şi-apoi erotismul din romanţele lui Minulescu, poezia lui e cea mai personală din câte se perindase atunci de la Eminescu, fiind cea mai cuceritoare, o taină care indică toate iubirile lui, o fragilitate filosofică, elementară pentru a trezi în sufletul cititorilor ecouri care se prelungesc:

„În seara când ne-om întâlni-
Căci va veni şi seara-aceea…”
„În seara când ne vom iubi-
Căci va veni şi seara aceea;”
„Şi-n seara când ne-om despărţi-
Căci va veni şi seara-aceea.”

Ceea ce îl caracterizează pe Minulescu în versurile sale este temeritatea, siguranţa de sine, eleganţa, firescul cu care poartă armura. Este vorba despre un marş încontinuu spre alte zări, spre ţări enigme, într-o centurie de pelerini, amanţi care dispreţuiesc oboseala şi drumul, nesocotind îndoielile, glumind pe seama cobelor. Îşi urmăreşte himerele, mereu tânăr, nevindecat, nealinat.

„Ce dureroasă-i clipa regăsirii
Cu cel ucis de propriul tău cuţit!”
„Dezleagă-mă, Părinte, de ce-am jurat să fiu
Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât ce sânt…”

Articol scris de Hincianu Mihaela-Abiana

Editura: Minerva
Anul publicarii: 1970
Nr. volume: 2
Nr. pagini: 336 366
Limba: Romana

Charlotte Bronte este una dintre figurile importante ale epocii victoriene. Contemporana cu Dickens si Tackeray, desi nu scrie opere de aceiasi amploare, reuseste sa isi afirme valoarea prin ideile pe care le exprima intr-o maniera indirecta. Pentru a evita considerarea romanelor sale ca fiind literatura facila, romantata asa cum era tendinta in ceea ce priveste proza feminina, Charlotte Bronte va publica sub pseudonimul Currer Bell. In aceeasi maniera au procedat si surorile sale, Anne si Emily.

Prima lucrare publicata este culegerea de poeme aparuta in anul 1846 sub numele de „Poezii”, scrisa in colaborare cu Anne si Emily Bronte. „Jane Eyre“ apare in 1847, iar „Shirley” publicata in 1849, in timp ce primul sau roman „Profesorul”, refuzat de publicisti, ii va fi publicat postum. Toate romanele sale sunt inspirate din propria experienta, destul de redusa avand in vedere faptul ca nu si-a parasit teritoriul natal decat de foarte putine ori, pentru perioade relativ scurte.

Romanul „Jane Eyre“ este povestea captivanta a unei orfane careia viata, initial cruda cu ea, ii va oferi la final fericirea prin materializarea povestii de dragoste pe care o traieste.

Evenimentele care duc la formarea personalitatii eroinei sunt redate cu acuratete inca din copilaria acesteia cand Jane resimte din plin efectele conditiei sale sociale: „[...] cele mai vechi amintiri din existenta mea includeau asemenea aluzii. Aceste reprosuri legate de dependenta mea devenisera un refren monoton si neclar in urechile mele -foarte dureros si zdrobitor[...]“.

Sentimentul inadaptarii este resimtit acut „eram in totala disonanta cu Gateshead Hall, nu semanam cu nimeni de acolo, nu aveam nimic care sa se armonizeze cu doamna Reed, cu odraslele ei sau cu servitorii preferati.”

Aceasta constientizare va provoca revolta copilului care realizeaza ca este nedreptatit si va duce la indepartarea ei de Gateshead Hall, introducand-o in universul de la Lowood. Ce este demn de remarcat in ceea ce priveste aceasta parte a povestirii este apropierea de proza lui Dickens prin modul de redare a evenimentelor din perspectiva copilului implicat si nu a unui narator obiectiv sau matur. Sunt accentuate astfel sentimentele descrise, dar si efectul lor in formarea caracterului personajului, „Jane Eyre” fiind in fond un Bildungsroman. Conditiile de la Lowood nu par a fi o imbunatatire a vietii eroinei, dar, de abia aici, infometata si insingurata, va cunoaste prietenia alaturi de Helen Burns si admiratia fata de directoare, domnisoara Temple. Exista opinii care sustin ca descrierea Lowood-ului ar fi inspirata din anii petrecuti de autoare la scoala din Cowan Bridge.

Relatia dintre Jane si angajatorul ei, Edward Rochester poate fi lecturata ca o frumoasa si romantica poveste de dragoste fara a analiza in profunzime implicatiile scenelor descrise. Din acest punct de vedere romanul este accesibil oricarei categorii de cititori, insa nu trebuie sa ignoram ceea ce autoarea exprima in mod mai mult sau mai putin evident. Putem observa interventia ei pe doua planuri, ambele vizand pozitia femeii in societate. Pe de o parte, Jane, inferioara din punct de vedere social domnului Rochester, isi afirma fatis egalitatea cu acesta, ignorand conventiile sociale si aparand drepturile femeilor sarace de a avea sentimente la fel de nobile si de puternice ca ale femeilor din clasele superioare: „-Credeti ca daca sunt saraca, neinsemnata, urata si marunta, nu am un suflet si o inima? -Va inselati! Am tot atata suflet cat si dumneavoastra si-o inima la fel de plina![...] Nu va vorbesc acum prin mijlocirea obiceiurilor, conventiilor, nici macar a carnii supuse mortii-spiritul meu este cel ce se adreseaza spiritului dumneavoastra, la fel cum amandoua ar fi trecut dincolo de mormant si am sta la picioarele lui Dumnezeu, egali-asa cum si suntem. „Pe de alta parte, eroina romanului este o femeie care ia decizii independent de vointa unui barbat: „[...]sunt o fiinta umana libera, cu o vointa la fel de libera”. Afirmatiile personajului sunt puse in practica cu o hotarare de nestramutat: Jane renunta la barbatul iubit pentru a-si salva onoarea, desi este o fiinta singura pe lume: „Cui ,in lumea asta mare, ii pasa de tine? Cine se va simti jignit de ceea ce faci? Dar raspunsul veni indaratnic: „Mie imi pasa de mine. Cu cat sunt mai singura si mai lipsita de prieteni si de sprijin, cu atat ma voi respecta mai mult.”

Finalul romanului este unul de basm: cei doi indragostiti se casatoresc si traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Ultimul capitol incepe cu o adresare directa care reafirma independenta de decizie a femeii: „-Cititorule, m-am casatorit cu el.”

„Jane Eyre“ este un roman capabil sa satisfaca gusturile oricarui cititor. Exprimarea simpla, neafectata il fac usor de parcurs fara a diminua profunzimea ideilor expuse. Dupa o astfel de lectura nu poti sa te simti decat incantat si multumit.

Articol scris de Covlea Mihaela

Editura: ESPLA
Anul publicarii: 1959
Nr. volume: 1
Nr. pagini: 185
Limba: Romana

G.Ibraileanu a fost un critic literar deosebit, glorios pentru acele vremuri, la inceput de secol XX. A scris opere istorice, critici literare, romane, aforisme.

„Adela“ este insasi senzualitate, putin asteptata de la un spirit critic precum Ibraileanu.

Este un roman de dragoste, intruchipand dragostea unui barbat de patruzeci de ani, ce nu isi accepta varsta biologica, fiind depasit de situatia etatii lui si complexat din acest motiv. Este vorba de Emil Codrescu.

Actiunea romanului are loc intr-un cadru fascinant de secol XIX, unde Adela, o veche cunostinta a distinsului Domn Codrescu, il revede pe acesta dupa trei ani in care viata ei avusese parte de tulburari sentimentale, se casatorise, apoi divortase.

„Nu iubesc si nu vreau sa o iubesc pe Adela” sunt spusele acestui personaj.

Un gand ce nu-i va da pace lui Codrescu, el indragostindu-se nebuneste de fata, din momentul in care a revazut-o. Oricat a incercat sa lupte cu sentimentul care il coplesea, nu reuseste, nestiind nici sa si-l explice, nici sa lupte impotriva lui.

Este romanul unei vacante, romanul unei emotii, al unei lupte interioare cu gandul, cu ceasul biologic, o drama interioara pana la urma.Dar si dovada ca din dragoste trebuie sa te sacrifici. Mai ales atunci cand esti nevoit sa renunti la persoana iubita.

De multe ori ajungi sa te intrebi, ca cititor, daca scriitorii au trait acele povesti de dragoste pe care le-au asternut pe hartie, opere pe care le citesti fascinat si descoperi in tine insuti un sensibil. De altfel capabil sa traiasca aceleasi pasiuni sub o forma sau alta si chiar inzecit.

Ferice de cei ce au darul cuvantului, cuvantul face istoria.

Articol scris de Georgeta Tudorache

Editura: Scrisul romanesc
Anul publicarii: 1974
Nr. volume: 1
Nr. pagini:172
Limba: Romana

Aparut in anul 1930, „Bratul Andromedei” este primul roman al lui Gib. I. Mihaescu. Este o creatie izvorata chiar din experienta de viata a autorului consumata in perioada sederii sale la Dragasani. Gib. I. Mihaescu trece pragul nuvelisticii si isi incearca pentru intaia data talentul epic de romancier in „Bratul Andromedei”, o „marturisire deghizata”, asa cum a fost numita de critici, a propriei existente traite in oraselul de pe malul Oltului.

Andrei Lazar, eroul principal al romanului este un profesor de astronomie la un liceu local, un visator, a carui pasiune pentru realizarea unui „perpetuum mobile” se transforma in obsesie. Intre posibil si imposibil, intre dorinta de a realiza o masina a timpului si cultul sau pentru stiinta, profesorul traieste concomitent o noua pasiune. Numele sau este Zina Cornoiu, sotia unui viitor ministru. Cele doua pasiuni se intrapatrund, iar Zina Cornoiu incepe s-o subordoneze si s-o cuprinda pe prima. Masina timpului devine un soi de ofranda ce trebuie adusa femeii dorite.

Doamna Cornoiu, in jurul careia se invart toate personajele masculine ale cartii, Andrei Lazar, Grigore Nedan si Nae Inelescu, pare sa ii acorde o oarecare familiaritate inadaptatului Andrei. Zina vine sa ii vada aparatul, care, desi pana atunci functionase, se poticneste. D-na Zina Cornoiu e convinsa ca profesorul e mai degraba un biet nebun decat un vizionar si un inventator. De aici si pana la distrugerea totala a personajului principal mai e un singur pas.

O statie de gara in Pitesti, Nae Inelescu, „flecarul si curtezanul de profesie” alaturi de Zina Cornoiu, „Andromeda”, o intreaga constelatie pentru astronomul visator, dar deloc greu de cucerit pentru celalalt.

Esecul erotic il determina pe Andrei Lazar sa faca gestul suprem al disperarii: sinuciderea.

Un roman de inceput, cu reale calitati de literatura psihologica, deopotriva viu si pasionant dar si tulburator, contureaza un personaj rar, de o naiva poezie, complicat si totusi atat de simplu prin modul in care reuseste sa-l puna in pagina Gib. I. Mihaescu.

Articol scris de Elena Alexi

Editura: Univers
Anul publicarii: 1993
Nr. volume: 1
Nr. pagini: 364
Limba: Romana

Nu auzisem de John Fowles decat din intamplare si de „Colectionarul”, tot asa. Insa, acum ca l-am citit, vi-l recomand cu cea mai mare caldura.

Desi a fost romanul de debut al lui Fowles, stilul narativ si structura lui nu il tradeaza in niciun fel. Nu as vrea sa povestesc actiunea romanului, insa pentru a explica stilul ales de Fowles trebuie s-o fac.

F. Clegg este un functionar insipid de la primaria Londrei, care colectioneaza fluturii. Strivit psihic de o matusa excesiv de protectoare si de o verisoara handicapata, Clegg gaseste alinare doar in colectia sa de fluturi si admirarea de la distanta a Mirandei.

Insa totul ia o intorsatura urata dupa ce Clegg castiga o suma destul de importanta la pariuri. Cu multi bani si scapat de sub protectia matusii, colectionarul pune la cale un plan complex de a o rapi pe Miranda, studenta la Arte.

Planul de rapire este prezentat in cel mai mic detaliu, ceea ce confera o nota puternica de realist a romanului, inca ai impresia ca autorul chiar a trecut printr-o experienta de acest gen.

Totusi, abia de acum cartea devine interesanta. Autorul ne prezinta perspectiva asupra rapirii si asupra experientei dintre cei doi.

Daca din prima partea, cea care ilustreaza gandurile, de acum bolnave, ale lui Clegg, in cea de-a doua se regasesc gandurile si trairile Mirandei. Daca va asteptati ca la un moment dat sa aflati ca Miranda s-a indragostit de Clegg, va inselati amarnic.

Insa Miranda nu va sta si va suporta cu “sfintenie” aceasta rapire si obligatie de a iubi, impusa de rapitor. In cadrul celei de-a doua parti a cartii, Fowles ne prezinta prin intermediul jurnalului Mirandei toate planurile si incercarile ei de a evada, folosindu-se atat de tertipuri feminine cat si de ingeniozitate.

Mi s-a parut extrem de interesanta dedublarea naratiunii, a prezentarii experientelor din ambele perspective, rapit si rapitor.

Trebuie sa recunosc pe toata durata lecturii mi-am dorit din suflet ca Miranda sa scape, doar pentru ca la urmatoarea pagina sa “vad” cum esueaza din nou.

Desi, as vrea sa va spun ca intr-un final planurile ei de evadare au reusit, nu pot s-o fac, insa pot sa va spun ca este unul dintre cele mai “bolnave” romane pe care le-am citit. Daca ar exista un film pe baza acestei carti, ar fi un thriller si o drama, unde exista un happy-end doar pentru un personaj si nu este acela la care sperati, ci pentru Clegg.

Articol scris de Lucia Maxim

Totul a început în oraşul francez Nantes, în anul 1828, când Sofia Verne l-a adus pe lume pe Jules Verne.

Împins fiind de tatăl său să urmeze dreptul, Jules Verne nu a putut ignora pasiunea sa pentru scris. Primind sfaturi de la maeştri literari cum ar fi Alexandre Dumas şi Victor Hugo, şi încurajat de soţia lui Honorine de Viane Morel, el publică „De la Pămănt la lună” (1865), „20.000 de leghe sub mări” (1869), „Ocolul Pământului în 80 de zile” (1873) precum şi altele.

Romanul „Ocolul Pamantului in 80 de zile” începe cu prezentarea unor date exacte: anul – 1872 – şi locul – casa cu numărul 7 de pe Saville-Row – cu scopul de a ne plasa într-un cadru real. Tot în acest capitol facem cunoştinţă cu personajele principale: Phileas Fogg, un gentleman enigmatic, meticulos, oarecum ciudat şi cu Jean Passepartout, un tânăr francez cu o fire expansivă care doreşte să se aseze şi să aibă o viaţă liniştită, o dorinţă care se dovedeşte că nu îi poate fi îndeplinită, deoarece viaţa sa ia o turnură neaşteptată dupa ce intră în serviciul lui Phileas Fogg.

Intriga începe cu jaful de la banca Angliei care este subiect de discuţie între 6 colegi de la oficiul Reform-Club-ului din care făcea parte şi Phileas Fogg, degenerând până la imposibilitatea de a înconjura Pământul în 80 de zile. Domnul Phileas Fogg îşi susţine vehement părerea că această călătorie este posibilă contrar părerii colegilor, ceea ce îl determină să accepte un pariu pe 20.000 de lire că se va întoarce în aceeaşi încăpere „în optzeci de zile […], adică sâmbătă, 21 decembrie 1872, la ora opt şi patruzeci şi cinci de minute seara”.

Tocmai firea taciturnă şi retrasă a lui Phileas Fogg, precum şi plecarea subită, îl fac să fie confundat cu jefuitorul băncii Angliei. Astfel, gentleman-ul nostru se pricopseşte cu un detectiv de poliţie pe cap, moment în care apare agentul Fix în lumina reflectoarelor, personaj ce va marca acţiunea până la final. Dus în eroare de semnalmentele care se potriveau perfect cu cele ale lui Phileas Fogg, Fix ajunge să se alature acestui ocol al Pământului şi să aibă parte de o aventură proprie.

Acest roman în care se găsesc la un loc atâtea calităţi diferite cum ar fi: devotament, siguranţă şi stăpânire de sine, onoare, curaj, loialitate şi mandrie, îl face pe cititor să se simtă mai conştient de propriile calităţi şi puteri. Umorul este marcat în mod cert de un singur personaj, şi anume Passepartout, reuşind să creeze comicul prin peripeţiile de care are parte, cu sau fără voia lui, el fiind în stare să se transforme dintr-un tânăr naiv şi lipsit de prejudecăţi într-o persoană matură care vede şi înţelege totul la un alt nivel, o persoană care descoperă loialitatea, nu din obligaţie, ci din respect şi stimă. Din această cauză putem considera că „Ocolul Pământului în 80 de zile” este un bildungsroman.

Peripeţiile prin care trec personajele sunt unele dintre cele mai inedite şi neasteptate, dar datorită calităţilor enumerate mai sus, ei nu se dau în lături de la nimic, astfel încât în momentul în care în drumul lor întâlnesc un ritual indian de saccrificiu ce avea ca jertfă o tânără, ei au luat hotărârea să sacrifice timpul câştigat pentru a o salva de la moarte. Aşadar facem cunoştinţă şi cu personajul feminin din acest roman: domnişoara Auda, care se alatură acestei călătorii din dorinţa acută de a rămâne în viaţă. Cu toate că această prezenţă diafană ar putea să îl facă pe onorabilul Fogg să se abată de la scopul său, nu reuşeşte, ci dimpotrivă, îi întăreşte convingerea că va triumfa. Pe parcursul romanului, Jules Verne face din Phileas Fogg un personaj omniscient care premeditează şi găseşte soluţii inedite, reuşind să iasă triumfător din situaţii dificile.

Prin acest roman activ, plin de mister, intrigi şi adevăruri, autorul reuseşte cu descrieri ample să îl aducă pe cititor din conservatoarea Anglie în aglomerata Indie şi mai apoi în non-conformista Americă, provocându-i trăiri intense şi simţiri contradictorii. Cu ajutorul acestor descrieri ale locurilor unde poposesc personajele, Jules Verne reuşeşte să înconjoare cititorul cu un cadru diferit de fiecare dată, fie el exotic, fie auster, creându-i senzaţia că el face parte din acţiune. Traseul pe care trebuie să îl urmăm îşi are plecarea din Londra şi continuă spre răsărit, trecând prin Paris, Brindisi, Canalul Suez, Aden, Bombay, Allahabad, Calcutta, Singapore, Hong Kong, Shanghai, Yokohama, San Francisco, Ogden, Omaha, New York, Dublin, Liverpool şi sfârşindu-se tot la Londra, în casa cu numărul 7 de pe Saville-Row, dovedindu-se astfel un roman circular.

Astfel, în ultimul capitol se desluşesc mistere ce au durat preţ de 180 de pagini în care Passepartout mai matur, mai înţelept ajunge să fie şi el într-o oarecare măsură protectorul stăpânului său, capitol „în care se dovedeşte că făcând ocolul Pământului, Phileas Fogg n-a câştigat altceva decât fericirea.”

Cu o măiestrie rar întâlnită, autorul omniprezent face mici precizări din loc în loc, chiar şi după deznodământ, oferindu-i publicului o sămânţă încolţită de aventură, prin intermediul celor doi domni.

„- Ce este, Passepartout ?
- Ce să fie, domnule? Am aflat chiar adineauri …
- Ce?
- Că putem face ocolul Pamantului în numai saptezeci şi opt de zile.
- Fără îndoială. ”

Poate că fiecare dintre noi face un propriu „ocol al Pământului”, trecând prin situaţii care te fac să îţi stabileşti noi limite, care te fac să râzi şi să plângi, să te simţi bucuros şi frustrat, dar important este să strângi în „paşaportul” vieţii vize care să te facă să conştientizezi că nu eşti singur.

Articol scris de Sarla Tiberiu

Editura: Cartea Romaneasca
Anul publicarii: 1984
Nr. volume:3
Nr. pagini: 475 420 315
Limba: Romana

Aparuta in 1980, ultima carte scrisa de Marin Preda, aceasta prezinta viata unui intelectual in timpul regimului comunist. Inca din adolescenta Victor Petrini este pasionat de filosofie, de analiza personala si de a celorlalti, iar personalitatea sa puternica il ajuta sa se dezvolte repede in cariera si sa ajunga un profesor renumit.

Totusi, in viata lui Victor Petrini primeaza iubirea, iar dramele in dragoste il afecteaza cel mai mult si il contureaza ca persoana. Toate pasiunile sale sunt foarte aprinse incepand cu cea din adolescent si terminand cu pasiunea pentru Suzy cea care il numeste „Cel mai iubit dintre pamanteni”.

Actiunea se petrecere in perioada instaurarii comunismului in Romania, iar autorul pune accent pe anii ’50, timp in care eroul principal sufera cel mai mult, fiind inchis din motive politice, din cauza eseurilor filosofice pe care le scria si a ideologiei lui anti-comuniste. El este vazut ca un revolutionar care ar avea de gand sa-si impuna ideile elevilor lui si de accea este considerat periculos in mediul in care lucreaza si inchis, ca multi altii, pe baza unui pretext fals.

In inchisoare Petrini nu renunta la activitatea lui de baza: analiza continua. El isi pastreaza ratiunea singurul lucru care mai poate ramane intreg intr-o inchisoare unde sunt inchisi la olalta oameni de vaza, pusi la munca, torturati si tratati ca orice alti criminali.

Odata iesit din inchisoare Petrini trebuie sa o ia de la capat. In putinii ani petrecuti inchis, lumea s-a schimbat total, isi pierde prietenii, posibilitatea de a muncii in domeniul sau, si mai important, femeia iubita si fetita pe care abea apuca sa o cunoasca.

Dupa o perioada de boala in care este constient de posibilitatea mortii, incepe treptat sa-si revina. Se angajeaza la o firma de deratizare unde reuseste sa se adapteze foarte bine cu toate diferentele la nivel intellectual dintre el si colegii lui. Apoi reuseste sa se angajeze la fabrica unde lucra tatal sau, unde iarasi este recunoscut pentru potentialul sau, dar toate merg bine pana cand se afla ca a fost detinut politic.

In aceasta perioada Petrini incearca din rasputeri sa-si vada fiica cat de des posibil pe care fosta sotie acum recasatorita ii interzice sa o vada. Intrevederile cu fiica sa sunt singurul lucru care conteaza pentru el pentru un timp si odata ce relatiile cu fosta sotie se imbunatatesc aceasta il ajuta sa obtina un post de contabil prin intermediul sotului ei Mircea, comunist influent.

Noua sa slujba ii deschide portile si catre o noua iubire: Suzy. Aceasta femeie il reinvie pe Petrini fara ca macar sa se dezvaluie complet. Defapt acesta este si lucrul care il face pe el s-o iubeasca: misterul in care ramane invaluita mult timp. Aceasta defapt are un trecut destul de intunecat, iar in momentul in care se dau cartile pe fata Petrini isi da seama ca o iubea pe acesta femeie pentru minciunile ei.

O carte de suflet, despre suflet, si despre tot ce e mai important pentru el: dragostea, reuseste totusi sa inglobeze multe alte teme: politice, religioase si familial pe care le prezinta din perspective unui personaj puternic ca personalitate si ca indrazneala in gandire.

Articol scris de Maria Pascu

Editura: Pentru Literatura Universala
Anul publicarii: 1968
Nr. volume: 2
Nr. pagini: 479 422
Limba: Romana

„Anna Karenina”, una din cele mai bune creatii ale autorului Lev Tolstoi, este un roman ce prezinta viata de familie a nobilimii ruse din timpul lui Lenin.

Cu o usoara nuanta filozofica, fiind tratate pe rand teme ca, scopul existentei sau relatia dintre viata si moarte, acest roman reuneste un numar impresionant de personaje, de tipologii diferite, de la intelectuali la tarani, de la aristocratia de la oras la nobilimea rurala.

Autorul incearca să puna în relief corupţia lumii mondene, a aristocratiei citadine, careia îi este opusa, intr-un viu efect de contrast, viaţa simpla, sincera, pura, a nobilimii rurale.

Personajul principal al romanului, Anna Karenina, face parte din inalta aristocratie rusa. Ea este casatorita cu un funtionar de stat, batranul Alexei Karenin, cu care are un baiat şi traieste viata obisnuita a societatii din care face parte. Vizita scurta pe care o face la Moscova are ca scop salvarea casniciei fratelui ei.

Balul la care participa îi schimba insa definitiv viaţa. Ea face cunoştiinţă cu contele Alexei Vronski, ofiter ce viseaza la o cariera militara de success. Acesta este coplesit de frumusetea ei si intre cei doi se naste o poveste pasionala de iubire. Initial incearca sa ii refuze avansurile contelui Vronski, dar in scurt timp ea cade in capcana destinului, idila ei ajungand subject de barfa in inalta societate.

Dupa ce afla ca este insarcinata, Anna devine incapabila de a-si ascunde sentimentele pentru contele Vronski.

Incercand sa ii protejeze imaginea Alexei Karenin, sotul sau, o avertizeaza de ceea ce se spune despre ea, si intr-un exces emotional Anna ii marturiseste acestuia ca are intr-adevar o idila.

Povestea tragica a Anei care isi paraseste caminul si copilul pentru o idila sortita esecului, este prezentata in paralel cu armonia vietii de familie ce ii reuneste pe Kitty Scerbatkaia si Constantin Levin. Pe cat de distrugatoare este legătura dintre Anna şi Vronski, pe atat de invioratoare, plina de speranta este dragostea retinuta dintre Levin şi Kitty.

Tolstoi scoate in evidenta ca nimeni altul evolutia sentimentelor in triunghiul conjugal format din Anna, sotul si amantul sau, de la pasiune, dragoste pura, dorinta, la gelozie, remuscare, obsesie si disperare.

Aspiraţia Anei la o dragoste ideala, de posesie exclusiva, gelozia sufocanta exercitata asupra barbatului iubit o împing in final la autodistrugere, si nici macar nasterea copilului nu o mai poate salva.

Inspirata de un accident la care fusese martora, Anna Karenina se sinucide aruncandu-se in fata unui tren.

In timp ce se desfasoara tragedia Anei, Levin, care este un intelectual pasionat de viata rurala, si de agricultura, trece si el prin dramale sale, sufera la ruinarea nobilimii, cautand in permanenta solutii pentru redresare.

Atunci cand mersul firesc al istoriei ii contrazic teoriile, Levin ajunge la un pas de sinucidere, salvandu-se atunci cand isi recapata linistea sufleteasca.

Dupa ce, initial este refuzat de Kitty, fapt ce ii aduce multa suferinta Levin se casatoreste cu aceasta.
Povestirea vietii celor două cupluri dau ocazie autorului de a-si expune filozofia despre rolul harazit omului şi despre sensul vietii.

„Toate familiile fericite seamana intre ele, fiecare familie nefericita este nefericita în felul ei”, spune autorul in debutul creatiei sale, si, in opinia mea, aceasta fraza reprezinta o sumarizare perfecta a viziunei sale asupra dragostei si a relatiilor de familie prezentate in acest roman de referinta al scriitorului rus considerat de multi drept unul din cei mai importanti romancieri ai lumii.

Articol scris de Bogdan Andrei

Editura: Scrisul romanesc
Anul publicarii: 1989
Nr. volume: 1
Nr. pagini: 240
Limba: Romana

Volumul lui Mihail Drumes, „Invitatie la vals” reprezinta o carte minunata, un roman coplesitor pe care il uiti foarte greu. Un roman de dragoste care te topeste, te imbie. Acest roman are o poveste de dragoste incalcita, de altfel ca toate povestile de acest gen, o poveste pe care din prima clipa in care incepi sa o citesti o sa iti doresti sa ajungi sa o inchei, sa afli sfarsitul, sa afli soarta celor doi indragostiti. Este un roman plin de savoarea dragostei, de nebunia acesteia care cuprinde in vartejul sau doi indragostiti, doi oameni carora le era teama de iubire.

Povestea lor de dragoste incepe dintr-o simpla nebunie, mai mult din ambitia tanarului de a o cucerii ,iar mai tarziu se ajunge la sute de scrisori expediate, dar care se intorc fara nici un raspuns. Intr-un final fata cedeaza in fata dragostei oarbe si devine iubita tanarului care pentru a nu-si expune relatia fata de prietenii sai prefera sa se mute din mansarda unde locuia in casa unui batranel.

Povestea lor este una de exceptie, o poveste nebuna intre doi oameni tineri care sunt dispusi sa isi joace dragostea pana la ultima carte. Tanara doreste sa mearga intr-o excursie la munte cu facultatea insa cei doi pleaca la mare, mai precis la Constanta, iar mai apoi el ii face o surpriza cumparand bilete pentru Constantinopol. In timpul calatoriei cei doi sunt extreme de incantati si fericiti insa la intoarcere baiatul hotaraste despartirea, la scurt timp afland de la sora fetei ca in urma vacantei petrecute impreuna aceasta a ramas insarcinata. Chiar inainte de a afla de sarcina ascunsa tanarul isi daduse seama ca facuse o mare gresela cerandu-i despartirea si vroia sa o ceara in casatorie, insa dupa ce a aflat isi dorea si cu mai multa ardoare acest lucru. Dupa lungi insistente ea accepta sa ii devina sotie, iar cei doi fac o nunta frumoasa. La sapte luni ea pierde sarcina fiind foarte trista. Lucrurile s-au linistit pana in seara zilei ei de nastere cand iesise in oras iar sotul asteptand-o nerabdator iese in cautarea ei gasind-o intr-un spital accidentata. La spital afla de la sora ei ca a fost gasita in masina cu un barbat.

Mergand in camera ei acesta nu ii reproseaza nimic, dar la intoarcerea ei acasa ii spune ca isi doreste divortul, iar ca respectivul barbat va trebui sa se casatoreasca cu ea.

Casatoria a fost facuta chiar daca nu era dorita, ea fiind foarte nefericita fiindca nu isi iubea actualul sot ci pe fostul, iar el fiind bolnav daduse in patima jocurilor de noroc. Fiind din ce in ce mai bolnav acesta este inchis la un ospiciu pentru refacere insa ea devine din ce in ce mai trista pana in ziua cand a aflat ca fostul ei sot marea sa iubire s-a casatorit cu cea mai buna prietena a ei. Atunci din cauza socului a cedat si si-a pus capat zilelor lasand o scrisoare in care specifica faptul ca nu l-a inselat niciodata, dar ca s-a simtit vinovata din momentul in care a aflat de iesirea ei cu acel barbat si de asemenea simtea ca niciodata nu avea sa se mai intoarca la iubirea ei (la el), la marea si unica sa iubire.

Finalul exact mai precis ceea ce se intampla cu tanarul o sa ii las pe cititori sa il descopere.

Dupa parerea mea este o carte fascinanta, pe care nu cred ca o sa reusesc sa o uit prea curand. Este un roman caruia oricat ma gandesc nu reusesc sa ii gasesc un corespondent sau o asemanare, insa daca ar fi sa am puterea sa schimb povestea cred ca i-as da un final fericit pentru ca a fost o poveste mult prea deosebita si frumoasa de dragoste, o poveste cum rar mai intalnesti in zilele noastre.

Fara a mai prelungi lucrurile si vorbele va recomand din tot sufletul sa cititi acest roman pentru ca nu o sa aveti nimic de pierdut!

E extraordinar! Credeti-ma! Merita din plin!

Articol scris de Madalina Tudor