Editura: Minerva Anul publicarii: 1974 Nr. volume: 1 Nr. pagini: 236 Limba: Romana

Cine a mers la şcoală în România, îşi conturează chipul artistic al lui Liviu Rebreanu în umbra comentariilor şcolare insipide despre tematica socială a condiţiei ţăranului, cele mai cunoscute romane ale sale fiind „Ion” şi „Răscoala”, ceea ce este şi de aşteptat în spaţiul unei civilizaţii dominate de spiritual tradiţionalism secole de-a rândul. Pe planul intrigii psihologice, în topul preferinţelor se află „Pădurea spânzuraţilor”, datorită tematicii de interes (în acea vreme) a războiului. Astfel scriitura de factură spiritual-erotică a fost aşezată, din păcate, pe plan secund. Dacă în „Ciuleandra” iubirea este pretext pentru crimă şi prin urmare pentru studiul structurii interioare a ucigaşului, în „Adam şi Eva” dragostea capătă sens filosofic, ea fiind sursa fericirii şi prin urmare, scopul final al existenţei noastre.
...
(Click pe Adam si Eva, de Liviu Rebreanu pentru articolul complet)

Editura: Minerva Anul publicarii: 1991 Nr. volume: 2 Nr. pagini: 332 410 Limba: Romana

Oricum l-am numi, dincolo de orice atribute pe care i le-am putea adăuga (“frescă” a unei perioade lungi de timp, “roman de idei”, plin de magie şi “mister”, roman semiautobiografic, şi am putea continua aşa pe multe pagini), Noaptea de Sânziene rămâne o fictiune şi nu una oarecare, acesta fiind cel mai important roman al lui Eliade; mai mult, este unul dintre cele mai bune care s-au scris în literatura română, fără ezitări putând, alături de un Ion Bogdan Lefter, să-l plasăm “printre capodoperele neamului românesc”. Orice se va întâmpla cu scrierile sale de istoria religiilor, indiferent dacă vor fi uitate în manuale de istoria istoriei religiilor sau vor fi recuperate, ca scriitor Eliade va rămâne mereu cu câteva texte, mai ales anumite proze fantastice, şi fără îndoială cu Noaptea de Sânziene. Fiind însă de o complexitate care nu se poate rezuma pe cîteva pagini, ne vom multumi cu câteva idei. De la început trebuie reamintit, dacă mai e nevoie, că aşa cum se va întâmpla cu aproape toate povestirile sau romanele lui Eliade, în special cu proza de după ’40, şi Noaptea de Sânziene este îmbibat de ceea ce Eliade caută să descopere în operele ştiintifice: Sacrul; la tot pasul regăsim teorii dragi lui Eliade, cum ar fi, ca să dăm exemplul cel mai des ilustrat în roman, irecognoscibilitatea miracolului: “S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole [...]. Dar trebuie să te înveŃe cineva cum să le priveşti, ca să ştii că sunt miracole”, va spune încă din primele pagini personajul principal, Ştefan Viziru. Înainte de a face orice, în acest roman oamenii discută. Chiar dacă nu se cunosc dinainte şi se întâlnesc întâmplător, de exemplu într-un compartiment de tren, dialogurile se înfiripă şi deseori ajung să dezbată probleme esentiale: Timpul, Moartea, Viata, Iubirea. Întreg romanul este format din întâlniri, unele extraordinare, altele mai putin, dar e minunat să vezi cum oamenii au timp pentru a sta de vorbă. Noaptea de Sânziene e romanul întîlnirilor lui Ştefan Viziru, şi a persoanelor cu care se întîlneşte. Deşi este economist, angajat al Ministerului Economiei Nationale, Viziru trăieşte într-o lume încărcată de mister, ale cărei semne încearcă să le desluşească. Citise Şarpele şi credea că asemenea lucruri se pot întâmpla în realitate. Viziru iubeşte două femei în acelaşi timp, ceea ce la Eliade înseamnă transcenderea conditiei umane. De fapt, Viziru e un rătăcitor în lumea aceasta, căreia nu-i apartine; e obsedat de curgerea timpului şi de ieşirea din Istorie. Are o cameră secretă, despre care oricine ar spune că e o cameră închiriată într-un hotel modest; pentru Viziru însă, este camera care ca şi cea din copilărie, îi revelează că aici, pe pământ, există un “spatiu privilegiat, un loc paradisiac” .
...
(Click pe Noaptea de Sânziene, de Mircea Eliade pentru articolul complet)

Editura: Gabriela Anul publicarii: - Nr. volume:1 Nr. pagini: 220 Limba: Romana

Segmentată în trei părţi şi un epilog, opera lui Petre Bellu, Câine vagabond ne introduce într-o lume uitată de mulţi dintre noi – o lume a satului tradiţional patriarhal, a războiului nemilos şi nedrept şi a luptei politice dominată de cei care deţin averi materiale.
...
(Click pe Caine vagabond, de Petre Bellu pentru articolul complet)

Într-o eră a comunicării on-line în care principala sursă de informare și documentare devine Internetul mulți s-ar întreba de ce să mai citim cărți. De ce să mai mergem la biblioteci publice, când totul este la îndemâna noastră printr-un simplu click.

Cu toate acestea, în ciuda modernizării accelerate, cartea este și va rămâne în continuare un sistem complex de comunicare, fiind un element indispensabil al vieții noastre.

Cărțile sunt adevărate tezaure inepuizabile de valori și informații, iar redactarea unei cărți este o artă rezervată unui public deosebit de restrâns.

Scopurile pe care le urmăresc aceste materiale cu o simbolistică semantică inepuizabilă sunt crearea unui psihic sănătos, dobândirea unor importante cunoștințe de cultură generală, impulsionarea inițiativelor creative, dezvoltarea vocabularului și promovarea comunicării interpersonale.
...
(Click pe Importanța lecturii și a cărții pentru articolul complet)

Alături de publicarea unor lucrări de dimensiuni mai scurte precum „Isabel și apele diavolului” (1930), „Maitreyi” (1933) și „Șantier” (1935), în care predomină notele de exotism, ambiția autorului a fost aceea de a trece și la creația de tip obiectiv, chiar dacă „ambianța umană prezentată va implica fatal digresiunile intelectuale”(Ov. S. Crohmălniceanu, „Literatura română între cele două războaie mondiale”).

„Întoarcerea din rai” (1934) și „Huliganii” (1935) sunt două romane care se înscriu în această direcție.

La 29 noiembrie 1935 apare în vitrinele librăriilor bucureștene noul roman al lui Mircea Eliade, „Huliganii”.
...
(Click pe „Huliganii”, de Mircea Eliade pentru articolul complet)

Una dintre operele cele mai controversate ale acestui autor este misteriosul său „Jurnal”, care redă cu finețe atmosfera Bucureștiului din perioada 1935-1944.

În ciuda legendelor care circulau în jurul ineditului jurnal al lui Mihail Sebastian, puțini sunt cei care au avut ocazia să consulte cele nouă caiete ale sale, păstrate cu sfințenie de familia autorului timp de cincizeci de ani. După ce urmașii autorului au acceptat publicarea acestei opere memorialistice inconfundabile, varianta integrală a jurnalului a apărut, într-o ediție a Gabrielei Omăt, fiind considerată drept una dintre cele mai captivante scrieri ale literaturii române moderne, dar și „un extraordinar document de istorie culturală și politică” a acelei perioade, după cum remarca și critica literară.
...
(Click pe „Jurnal”, de Mihail Sebastian pentru articolul complet)

"Exegeza operei ciclopice a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu nu este nici prea intinsa, si nici prea adanca. Opinii viabile, unele de-a dreptul scapatoare, despre contributia sa la dezvoltarea culturii romane au rostit Caragiale, Iorga, Th. Capidan, Pompiliu Constantinescu, Mircea Eliade, Tudor Vianu, Calinescu, dar nici unul dintre ei n-a avut ragazul sa-i dedice studii cuprinzatoare, definitive macar pe anumite directii".
...
(Click pe "B. P. Hasdeu" de Mihai Dragan pentru articolul complet)