Poezii patriotice

Poezii patriotice [-]de George Cosbuc 

Editura: Dacia
Anul publicarii: 1977
Nr. volume: 1
Nr. pagini: 126
Limba: Romana
Starea cartii: Foarte buna
Comentarii:

Pret inclusiv TVA4Lei

Adaugă în coş
In stoc 2 bucati
Starea cartii Foarte buna

Citate

Citate carte:
"

1

Cuvînt înainte

Prin întreaga sa structură, creaţia lui George Coşbuc afirmă pregnant un fior mesianic — caracteristic dealtfel literaturii ardeleneşti, evident cu osebire în poezie — acceptîndu-şi, în fond asumîndu-şi deschis şi demn, menirea de a fi suflet în sufletul neamului său, căruia îi cîntă bucuria şi-amarul. Judecată astfel, din această perspectivă a angajării militante a poetului în înfăptuirea istoriei vii a poporului, seninătatea ce se degajă din lirica lui Geroge Coşbuc, amendată mereu pentru idilism şi viziune edulcorată asupra vieţii, ne apare într-o nouă dimensiune, de semnificaţii profunde, şi în fond mult mai grave, înscriindu-se ca un al doilea pol, de echilibru, funciarmente necesar şi în consecinţă propriu esenţei spiritului acestui neam care a ştiut să-şi domine condiţia împilării păstrîndu-şi nealterate, luminoase şi curate, datinile strămoşeşti ce atestă prin ele însele perenitatea fiinţei noastre naţionale. Intenţia subsidiară a acestei opere, de a se închega finalmente într-o vastă epopee populară, se justifică astfel deopotrivă atît prin paginile de seninătate ca şi prin cele de zbucium dramatic, căci ambele aceste aspecte existenţiale prezente în poezia coşbuciană, se subordonează unei viziuni dinamice în istorie a fiinţei etnice româneşti. Temele şi motivele de inspiraţie ale poetului se află deopotrivă în faptele de glorie ale marilor înaintaşi ca şi în viaţa diurnă a omului simplu din imediata sa vecinătate, în actele de semnificaţie istorică ale contemporaneităţii. De aceea, lirica sa angajată atestă, fără excepţii, o înaltă conştiinţă civică, avînd forţă demascatoare — denunţînd tirania — şi mobilizatoare — chemînd poporul la luptă pentru cucerirea libertăţii mult visate: „Plîngem, da, că prea ne doare! Nu pe noi! Crescuţi în chin Ne-amintim de-un cer cu soare Şi-l cunoaştem cel puţin! Plîngem pe copii, sărmanii, Că-ntr-al temniţei mormînt îşi încep în noapte anii, Neştiind ce-i soare sfînt. Plîngem, da, şi strîns ne strîngem Lîng-olaltă, cîţi sîntem, Dar să ştiţi că nu ne plîngem Ca nebunii cari se tem. Robi, meniţi prin jocul sorţii, Noi ai chinului am fost, însă nu, şi nu, ai morţii! Nu cătăm noi adăpost Nici în milă, nici în rugă; Dar şi pentru noi rămîneTimp — ah, cine poate şti! Şuierul acesta mîine Cît al lui Tirteu va fi! Iar din lanţul ce-azi ne strînge Pot să iasă spăzi, şi pot Spăzile să vadă sînge, Nu de-al nostru însă tot!' (Pentru libertate ).

..."